8 octombrie 2026

Prințul Harry, membru al familiei regale britanice, a ajuns vineri la Kiev cu o echipă a fundației sale caritabile pentru persoanele cu dizabilități, Invictus Games Foundation, informează ziarul Guardian, preluat de Reuters.

Este a doua vizită în Ucraina pe care o face anul acesta fiul mai mic al regelui Charles. El a mers în aprilie la Lvov, la un centru pentru militarii răniți.

Prințul a fost înrolat timp de zece ani în armata Regatului Unit, înainte de a înființa fundația care organizează competiția sportivă internațională Invictus (”neînvins” sau ”invincibil” în latină – n. red.) pentru soldații răniți în luptă.

”Nu putem opri războiul, dar putem face totul pentru a ajuta procesul de recuperare”, a declarat el cotidianului Guardian în trenul de noapte care îl ducea spre capitala ucraineană.

Harry a fost invitat de guvernul de la Kiev și a afirmat că a primit permisiunea soției și a executivului britanic de a face vizita în care va detalia planurile fundației sale pentru ajutorarea răniților din rândurile personalului militar.

Anterior, prințul a fost în țara sa natală timp de patru zile; el trăiește în California împreună cu soția sa Meghan și cei doi copii ai lor.

Înainte de a renunța în 2020 la poziția de membru de rang înalt al casei regale britanice, relațiile lui Harry cu tatăl său au fost tensionate; prințul și-a criticat public familia. El s-a întâlnit miercuri cu regele Charles pentru prima dată după 20 de luni.

AGERPRES

Articolul Oaspete surpriză la Kiev: prințul Harry a primit ”permisiunea soției” să vină cu ajutoare pentru răniți apare prima dată în ziarulfaclia.ro. Campania „Transmite un mesaj de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *