April 28, 2026

Deputatul USR de Cluj, Oana Murariu susține că e nevoie de reformarea profundă a modului de selecție a judecătorilor pentru Curtea Constituțională a României. Parlamentarul clujean crede că CCR va avea credibilitate doar atunci când membrii săi vor fi persoane care nu au fost angajate politic, însă pentru asta, spune Oana Murariu, e nevoie de modificarea Constituției.


Unii spun să desființăm Curtea. Îi contrazic pentru că în orice țară democratică există nevoia de așa-zisele checks and ballances, adică pârghii de control între instituții astfel încât niciuna să nu o ia razna din prea multă putere. În țările în care nu există curți constituținale per se, rolul lor este preluat de Curtea Supremă de Justiție. Ce se întâmplă atunci? Politicul încearcă să controleze modalitatea în care sunt numiți judecătorii la această instanță… evident că și în aceste țări nemulțumirile sunt majore”, afirmă deputatul USR. Oana Murariu consideră că nu trebuie să judecăm o instituție după o nemulțumire de la un moment dat sau altul, ci după felul în care in abstracto i-au fost gândite mecanismele. Mai exact, spune deputatul, dacă mecanismele ar putea funcționa indiferent de buna sau reaua-credință a oamenilor care ar ajunge ca vremelnic să exercite această putere.

Unde cred eu că ar trebui efectuate modificări? Curtea Constituțională a României are un deficit major de încredere și aceasta în primul rând din felul în care sunt numiți judecătorii. Art. 143 din Constituție vorbește doar de pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior. Singura condiție clară este ultima. Altfel, am putea avea discuții infinite – la mese de sărbători în familie sau în orice altă zi și în orice alt context – despre ce înseamnă a avea pregătire juridică superioară ori înaltă competență profesională. Sigur, Constituția trasează principii, iar legea organică ar trebui să clarifice…însă nu o face”, explică parlamentarul.

Oana Murariu propune criterii stricte de competență — precum deținerea titlului de doctor în drept — și eliminarea legăturilor de partid.

Astfel, legea ar putea detalia aceste cerințe – pregătire juridică superioară, de exemplu, ar putea să semnifice necesitatea condiției unei diplome de doctor în drept. Ceea ce nu poate face, însă, legea – e adăugarea unei condiții suplimentare. Ei bine, eu aici aș lucra… Personal, cred că CCR va avea credibilitate doar atunci când membrii săi vor fi persoane care nu au fost angajate politic. Pentru asta e nevoie de modificarea Constituției.

În cine ați avea încredere? Într-un profesor universitar susținut pe această poziție de Camera Deputaților ori Senat prin negociere între diverse partide ori de către Președintele României sau într-o persoană profund legată de un partid sau altul și care, într-un context de negociere politică, ajunge pe această funcție….întrebarea e retorică”, punctează deputatul.

Articolul Oana Murariu cere reguli noi pentru numirea judecătorilor la CCR apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *