March 19, 2025

O pădure parc din Cluj-Napoca este nominalizată la premiile „New European Bauhaus” (NEB), acordate de Comisia Europeană/ European Commission.

Proiectul Pădurea-parc Făget, realizat de Asociația Zona Metropolitană Cluj în colaborare cu Primăria Cluj-Napoca, a fost selectat ca finalist în cadrul secțiunii „Campioni ai NEB”, categoria „Reconectarea cu natura”. La această categorie sunt premiate proiectele care s-au finalizat cu rezultate „clare și pozitive”.

Câștigătorii premiilor vor fi stabiliți, vineri 12 aprilie, de un juriu de experți, dar și pe baza unui vot online.

Pădurea-parc Făget a fost amenajată în cadrul proiectului URBforDAN în care au participat patru capitale din Uniunea Europeană – Viena, Budapesta, Ljubljana și Zagreb – dar și orașe importante din afara Uniunii, precum capitala Serbiei, Belgrad, sau Ivano-Frankivsk, din Ucraina. Liderul de consorțiu a fost orașul Ljubljana.

Banii au fost asigurați prin Programul Transnațional Dunărea, finanțat de Uniunea Europeană. Valoarea totală a proiectului a fost de trei milioane de euro, din care componenta clujeană a reprezentat 400.000 de euro.

Pădurile-parc sunt un concept relativ nou, chiar și pe plan european. Ele se amenajează în apropierea orașelor, funcționând ca zone de agrement și recreere în natură. Intervențiile asupra lor sunt minime și au ca scop doar îmbunătățirea experienței celor care le vor frecventa, fără a deranja în vreun fel ecosistemul. Dimpotrivă, printr-un management integrat îmbunătățit, se urmărește conservarea biodiversității, în paralel cu creșterea calității vieții pentru locuitorii zonei metropolitane.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *