February 12, 2025

Membrii Biroului Politic Naţional al PNL întrunit, marţi, în şedinţă, la Palatul Parlamentului, l-au desemnat pe Cătălin Predoiu în funcţia de preşedinte interimar al partidului. Totodată, senatorul Mircea Abrudean va prelua atribuțiile de președinte al Senatului.

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că se suspendă din partid, ca urmare a faptului că va prelua funcţia de preşedinte interimar al României, precizând că în şedinţa Biroului Politic Naţional îl va propune pe Cătălin Predoiu ca şef interimar al partidului.

„În această seară am avut o şedinţă pregătitoare, având în vedere faptul că, în urma demisiei preşedintelui României, preşedintele Senatului ar urma să ocupe această funcţie în calitate de interimar. Ca atare, conform prevederilor constituţionale, nu mai poate fi membru al unui partid politic şi în această calitate sunt obligat să mă suspend din calitatea de preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi de membru al PNL. Mâine după-amiază, va fi o şedinţă a Biroului Politic Naţional în care, aşa cum am discutat astăzi, urmează să fie ales pentru această perioadă un interimar şi propunerea pe care o voi face mâine este ca domnul Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedintele partidului, să preia această funcţie”, a precizat Bolojan, luni, după şedinţa conducerii partidului cu liderii de filiale.

Bolojan a mai spus că în şedinţa de marţi va fi luată o decizie şi cu privire la înlocuirea preşedintelui Senatului.

Articolul Noul șef al PNL și al Senatului apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *