March 3, 2025

La Cluj-Napoca ninge cu fulgi mari. Marți, 18  februarie 2025, ora 14:00, se înregistra o temperatură de -1 grad Celsius, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Citând aceleași surse, în Cluj-Napoca tabloul meteo se prezintă astfel: fenomen: aversă ninsoare; vânt: 1.2 m/s; direcția NNE; nebulozitate: cer acoperit; presiune 974.8mb, în scădere; umezeală relativă: 64%

Prognoza meteorologică pentru intervalul 18.02.2025 ORA 20:00 – 19.02.2025 ORA 08:00 în țară 

Vremea va fi rece, local geroasă în jumătatea de nord a țării. Cerul va avea înnorări în sud și sud-est, iar în restul zonelor se va degaja treptat. Va ninge în Muntenia și în cea mai mare parte a Dobrogei, local la munte și pe arii restrânse în Oltenia, Transilvania și Moldova. Se va depune strat de zăpadă, cu grosimi mai mari (în general de 5…9 cm) în sudul și centrul Munteniei, precum și în sud-vestul Dobrogei. Va fi ghețuș. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe litoral (viteze de până la 35 km/h). Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între -16 și -3 grade. Izolat va fi ceață.

Prognoza meteorologică pentru intervalul 19.02.2025 ORA 08:00 – 20.02.2025 ORA 08:00 în țară 

Vremea va fi rece, local deosebit de rece în sud și sud-est. Va fi ger dimineața în jumătatea nordică a țării, iar noaptea în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări și pe alocuri ninsori slabe, în primele ore ale intervalului în Oltenia și Muntenia precum și la munte, iar noaptea în nordul Moldovei. Va fi ghețuș. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între -5 și 4 grade, iar cele minime în general între -17 și -6 grade. Dimineața și noaptea izolat va fi ceață.

Prognoza meteorologică pentru intervalul 20.02.2025 ORA 08:00 – 21.02.2025 ORA 08:00 în țară 

Vremea se va menține rece, local deosebit de rece în sud și sud-est, iar dimineața și noaptea va fi ger în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în sud și est. Izolat și trecător va ninge slab în prima parte a intervalului la munte și în nordul Moldovei, iar noaptea, îndeosebi în zona subcarpatică a Olteniei și Munteniei. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări ziua, pe arii restrânse în sudul Moldovei și în nordul Dobrogei, iar noaptea pe litoral. Temperaturile maxime se vor situa între -7 și 5 grade, iar cele minime în general între -18 și -6 grade. Dimineața și noaptea izolat va fi ceață.

Prognoza meteorologică pentru intervalul 21.02.2025 ORA 08:00 – 22.02.2025 ORA 08:00 în țară 

Vremea va fi geroasă dimineața și noaptea în majoritatea regiunilor, iar în orele amiezii va fi deosebit de rece în cele sudice, estice și în centrul țării. Cerul va fi variabil și doar izolat și trecător, în zona subcarpatică a Olteniei și Muntenei vor fi fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare, ziua în sud-estul teritoriului, iar noaptea pe litoral și în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor situa între -6 și 6 grade, iar cele minime în general între -18 și -7 grade. Dimineața, izolat vor fi condiții de ceață.

Articolul Ninsoare și temperaturi de -1 grad Celsius, la Cluj-Napoca apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *