October 23, 2024

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, vine la Cluj-Napoca pentru a-și lansa candidatura la alegerile prezidențiale. Evenimentul va avea loc în 30 octombrie la fostul hotel Sport din zona Parcului Central.

Consiliul Național al PNL l-a desemnat în 15 septembrie pe Nicolae Ciucă drept oficial candidat al partidului în cursa pentru Palatul Cotroceni.

Conform unui sondaj realizat de NSOMAR – AVANGARDE, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale ar urma să se confrunte Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă. Pentru alegerile parlamentare, topul opţiunilor plasează PSD pe primul loc, cu un scor de 31%, urmat de PNL cu 19 la sută şi de AUR.

În ceea ce priveşte opţiunile pentru alegerile prezidenţiale, pe primul loc se situează Marcel Ciolacu – 28%, urmat de Nicolae Ciucă – 19%, George Simion – 16%, Elena Lasconi – 13%, Mircea Geoană – 11%, Cristian Diaconescu – 5%, Kelemen Hunor – 4%.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a făcut marţi un apel către contracandidata sa, Elena Lasconi (USR), să se retragă din cursa prezidenţială şi să susţină cu adevărat un proiect de dreapta.

„Noi am intrat la guvernare cu PSD pentru că USR nu a făcut nimic altceva decât a depus o moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern. (…) Şi-a schimbat leadership-ul. Ştiţi foarte bine că respect tot ceea ce înseamnă partea aceasta de contracandidaţi, când este vorba de o doamnă contracandidat cu atât mai mult. Fac un apel la doamna să înţeleagă un pic aritmetica şi politică şi reală. 8% în alegerile locale înseamnă mult mai puţin decât 30%. Motiv pentru care fac apel public la dumneaei să înţeleagă să se retragă şi să vină să susţină cu adevărat un proiect de dreapta”, a spus Nicolae Ciucă, la România Tv.

Întrebat dacă Elena Lasconi ar trebui să-şi retragă candidatura la Preşedinţie, Ciucă a răspuns: „De ce nu?”

El a adăugat că „dânsa trebuie să înţeleagă încă o dată care este valoarea numerică a cifrelor”.

„Eu am discutat cu dumneaei, nu este niciun fel de secret. Sunt convins că votanţii USR înţeleg ce spun acum şi sunt în măsură să facă o diferenţă între ceea ce înseamnă valoarea fiecăruia dintre noi şi modul în care fiecare dintre noi putem să compatibilizăm cu ceea ce înseamnă funcţia de preşedinte al României”, a arătat Nicolae Ciucă.

Ciucă a mai spus că PNL este „un nou liant” care încearcă să unească dreapta.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *