Autoritățile locale turdene și cele județene s-au mobilizat pentru a-i sprijini pe turdenii afectați de incendiul din noaptea de vineri spre sâmbătă care a distrus 21 de locuințe.
Primarul Cristian Matei a anunțat că municipalitatea turdeană a pus la dispoziție 3 spații de cazare și că va acorda ajutoare de urgență, în limitele legale, pentru a sprijini familiile afectate să depășească acest moment critic.
„Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Rămânem alături de fiecare familie afectată și vom face tot ce ține de noi pentru ca situația să fie stabilizată cât mai rapid. Împreună suntem mai puternici”, a transmis edilul.
Potrivit primarului, incendiul care a afectat cele 21 de locuințe a lăsat aproximativ 65 de persoane fără un acoperiș deasupra capului.
„Vreau să adresez mulțumiri sincere vecinilor din zonă, care au dat dovadă de un curaj extraordinar. Intervenția lor rapidă, cu mijloace improvizate, a contribuit la evacuarea persoanelor și a limitat consecințele tragediei. Spiritul civic demonstrat este un exemplu pentru întreaga comunitate”, a precizat Cristian Matei.
Pentru persoanele afectate au fost deja puse la dispoziție 3 spații de cazare la Centrul de Igienă din Poiana iar pentru cei care și-au pierdut actele de identitate primăria va demara, luni, în regim de urgență, procedurile de refacere.
„Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Rămânem alături de fiecare familie afectată și vom face tot ce ține de noi pentru ca situația să fie stabilizată cât mai rapid. Împreună suntem mai puternici”, a declarat Cristian Matei.
Prefectul județului Cluj, Maria Forna, alături de colonelul Gabriel Drînda, inspector șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” Cluj, s-au deplasat, sâmbătă, la Turda pentru a verifica în teren și a discuta direct cu cetățenii care au avut de suferit în urma acestui eveniment catastrofal.
Containere complet echipate din rezervele de stat
Pentru a veni în sprijinul cetățenilor, prefectul a propus, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Cluj, demararea procedurilor pentru asigurarea de construcții ușoare din elemente modulate (containere) complet echipate, care să fie mobilizate din rezervele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale. Totodată, Fundația Prison Fellowship România a asigurat medicamente și îmbrăcăminte, Banca de Alimente alături de Dragoș Roșianu, lider al Asociației Partid Romilor Pro Europa Cluj și alte organizații și persoane fizice asigură hrană și produse de igienă.
„Prioritatea tuturor instituțiilor este ca cetățenii afectați să beneficieze cât mai rapid de un acoperiș deasupra capului și de condiții decente de cazare. Mulțumesc pompierilor, autorităților locale, organizațiilor, fundațiilor și membrilor comunității pentru colaborare și pentru mobilizarea rapidă în sprijinul celor afectați. La fața locului am stat de vorbă cu familiile afectate, am ascultat problemele și nevoile lor imediate și i-am asigurat că autoritățile sunt alături de ei în aceste momente dificile.” a declarat doamna prefect Maria Forna.
„Facem apel la toți cei care pot și doresc să se implice în sprijinirea familiilor afectate de acest incendiu devastator să contribuie, în limita posibilităților, prin donații de alimente neperisabile, produse de igienă, îmbrăcăminte, pături sau alte bunuri de strictă necesitate. Persoana responsabilă de această activitate este doamna Margareta Jimba 0743129313, mediator școlar Turda. Orice gest de solidaritate poate face o diferență reală pentru cei care au pierdut aproape totul în urma acestui eveniment tragic”, a mai spus prefectul, precizând că autoritățile județene, împreună cu administrația locală și instituțiile competente, vor continua să monitorizeze situația din teren și să identifice cele mai rapide soluții pentru sprijinirea persoanelor afectate.
Prefectura a anunțat că în perioada următoare vor fi evaluate în detaliu pagubele produse și vor fi analizate posibilitățile legale de acordare a unor forme suplimentare de sprijin.
„Solidaritatea comunității rămâne esențială în astfel de momente dificile, iar implicarea cetățenilor, a organizațiilor neguvernamentale și a mediului privat demonstrează, încă o dată, puterea și unitatea comunității locale în fața unor situații de criză.
Cosmin PURIȘ
Articolul Mobilizare generală pentru sprijinirea sinistraților de la Turda apare prima dată în ziarulfaclia.ro.