April 18, 2025

Există, oare, vreun clujean care să nu fi auzit de vestiții Mititei de Someșeni? E greu de crezut. Cu acest produs vedetă a început în decembrie 1994 povestea unei afaceri de familie, care a ajuns acum, după mai bine de trei decenii, să cucerescă inimile și papilele gustative ale tuturor clienților care își doresc produse de calitate superioară, făcute după rețete autentic românești.
Munca în familie este principalul atu al firmei clujene. Și chiar dacă asta presupune și multe sacrificii, atât patronii, cât și angajații – în total 64 de suflete – se implică în fiecare zi cu dragoste, astfel încât cumpărătorii care trec pragul magazinelor de desfacere să devină clienți fideli ai zecilor de deliciile oferite de firmă. În mulțimea de sortimente din galantare, se disting câteva produse de top. Bineînțeles, pe primul loc regăsim celebrii Mititei de Someșeni. Deși acest produs are parte de o concurență din ce în ce mai mare, rețeta sa unică îl păstrează în continuare ca favorit. De altfel, firma clujeană deține monopolul vânzărilor de mici atât în piața de vechituri OSER, cât și în cea de mașini. 11Este o adevărată tradiție ca miile de oameni care le vizitează, în căutare de chilipiruri, sau care vin pur și simplu pentru atmosferă, să se oprească și la tarabele cu celebrii mititei. Un alt produs la mare căutare printre clienții fideli ai firmei clujene este și Slănina Țărănească, un deliciu preparat după o rețetă secretă marca Mircea Drăgan, fondatorul brandului. Tot în topul favoritelor se numără și Urechile Pârjolite. Pentru produsele afumate se folosește o combinație de tehnici tradiționale și moderne, iar rezultatul e un deliciu care dă… dependență.
Firma clujeană este într-o continuă dezvoltare. Pe lângă unitatea de prelucrare din Someșeni, în urmă cu 5 ani a fost achiziționată și o fabrică în Turda, care asigură acum aproximativ 70-75% din producție, iar materia primă este în proporție de 90% românească.
Clujenii pot cumpăra produse marca “Mititei de Someșeni” în 7 magazine, situate în cartierul Someșeni, Piața Mărăști, Piața Ion Meșter, Hala Agroalimentară din Piața Mihai Viteazu, strada Horea 80, strada Dâmboviței 45 și în Turda, pe Calea Victoriei 100. Iar patronii firmei se gândesc ca, în viitorul apropiat, să mai deschidă un punct de desfacere și în comuna Florești. Pe lângă acestea, firma colaborează cu o multitudine de restaurante și cafenele.
Și pentru că Sărbătorile Pascale bat la ușă, clujenii sunt așteptați în magazinele ”Mititei de Someșeni” cu carne proaspătă și preparate din porc, pui și vită. În plus, în această perioadă se va vinde și carne de miel proaspătă, precum și organe congelate. Iar ca surpriză de final, clienții pot beneficia și de o ofertă specială de Paști la cotletul de porc.

Articolul MITITEI DE SOMEȘENI – un brand construit din dragostea pentru carne și cultură apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *