Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a declarat că structura din minister care se ocupă de canalul ‘nofake’ a primit, miercuri, sesizări din partea unor persoane fizice care au solicitat să se verifice dacă pe conturi asociate campaniei candidatului la funcţia de preşedinte al României Mircea Geoană sunt folosite instrumente care contravin regulilor şi standardelor platformelor de socializare Meta şi TikTok.
„Pe canalul ‘nofake’ pe care-l avem la dispoziţia ministerului, pentru toţi cei care vor să sesizeze nereguli în această perioadă pentru tot ce înseamnă platforme online, au primit nişte solicitări care au fost trimise mai departe platformelor, pentru a vedea dacă, cu adevărat, există astfel de instrumente care să vicieze transpunerea cât mai transparentă a tot ce înseamnă reţele de socializare. Avem în momentul de faţă creată o structură la nivelul ministerului care este responsabilă de acel canal ‘nofake’, valabil încă din primăvara acestui an, prin care cetăţenii români să sesizeze scam-uri, nerespectarea legislaţiei în privinţa drepturilor online, nerespectarea AI ACT, Digital Services Act sau practici neconcurenţiale şi incorecte pe reţele de socializare”, a afirmat Bogdan Ivan, miercuri, la Palatul Victoria.
Ministrul a precizat că sesizările au fost făcute de persoane fizice, cu referire la campania lui Mircea Geoană.
„Au fost primite nişte sesizări din partea unor persoane fizice care au solicitat să fie verificat dacă respectivele conturi asociate campaniei unui candidat la funcţia de preşedinte al României folosesc instrumente care contravin ceea ce înseamnă regulă şi standardele platformelor de socializare, Meta şi TikTok. Colegii mei m-au informat că este vorba despre solicitări referitoare la candidatul Mircea Geoană. În urma acelor sesizări, colegii mei au transmis mai departe către platforme, Meta şi TikTok, să stabilească dacă, din punct de vedere tehnic, există astfel de conturi de false, care să promoveze un candidat sau altul .(…) Măsurile sunt deja luate, colegii mei au primit acele sesizări, automat nu trebuia să intervin eu, le-au preluat şi le-au transmis mai departe”, a mai declarat Ivan.
Acesta a subliniat că nu el face verificările în cazul Geoană.
„Nu stau eu să fac verificările, vă spun la modul foarte transparent. De fiecare dată, dacă există orice solicitare de a verifica, de la Bogdan Ivan până la oricine altcineva, o platformă, în secunda doi colegii transmit mai departe către platforme aceste sesizări. Este o reglementare legală care este bazată pe legislaţia europeană (…) prin care toate entităţile responsabile de la Autoritatea Electorală Permanentă până la Biroul Electoral Central, până la INCID sau ANCOM sunt responsabile ca în secunda doi să transmită către platforme aceste solicitări, care vor fi prioritizate, care vor fi analizate tehnic de către operatori umani din partea platformelor. E o procedură standard în cazul oricărei persoane din România, în cazul oricărei potenţiale reţele de scam-uri. Ce e foarte clar: cine nu respectă regulile şi încalcă regulile legale şi cele ale platformelor va suporta consecinţele, e foarte clar”, a subliniat Ivan.
Ministrul a precizat că nu premierul Marcel Ciolacu i-a semnalat aceste aspecte, fiind întrebat în acest sens.
„Premierul nu mi-a semnalat, am citit şi eu în presă, am avut alte discuţii astăzi cu premierul, noi tocmai semnăm un contract de 128 de milioane de euro din bani europeni, semnăm un alt proiect extrem de important referitor la voucherele de inovare, nu am avut o discuţie cu premierul”, a arătat Ivan.
Pe aceeaşi temă, premierul Marcel Ciolacu a precizat înaintea şedinţei de guvern că există anumite informaţii despre o clădire în Bucureşti unde funcţionează „o fermă de troli” care activează în favoarea lui Mircea Geoană şi că autorităţile în drept ar trebui să verifice aceste aspecte.