Autorităţile clujene au marcat, vineri, Unirea principatelor române printr-un ceremonial militar şi religios, desfăşurat, începând cu ora 11, la bustul lui Alexandru Ioan Cuza.
La eveniment au luate parte vicepreședintele Senatului, Mircea Abrudean, parlamentari clujeni, reprezentanți ai autorităților județene și locale, lideri ai partidelor locale și membri ai organizațiilor cultural-patriotice.
Manifestările consacrate împlinirii a 166 de ani de la unirea Ţării Româneşti cu Moldova au început în jurul orei 11 cu intonarea Imnului Naţional al României, după care a fost oficiată o slujbă religioasă de o sobor de preoți în frunte cu IPS Andrei Andreicuț, mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului.
La final, IPS Andrei s-a rugat ca toți „cei îndrituiți să îngrijească de țară să găsească cea mai bună cale pentru a merge înainte”.
Prefectul Judeţului Cluj, Irina Munteanu a dat citire mesajului transmis de premierul Marcel Ciolacu despre semnificaţia zilei de 24 Ianuarie 1859, prin care a subliniat importanţa acestui moment în procesul de reformare şi modernizare a spaţiului românesc.
Radu Rațiu: România este casa sufletului nostru
Radu Rațiu, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj i-a îndemnat pe cei prezenți să se gândească la semnificația Horei Unirii, unui gest care se repetă an de an cu prilejul sărbătoririi primei Uniri. „Ce semnifică aceasta în afara exprimării bucuriei împlinirii unui îndelung așteptat deziderat. Care este valoarea mâinilor strânse în horă? Hora reprezintă un moment de solidaritate, de comuniune a tuturor la momentul unei împlinirii. În istoria noastră națională au fost multe momente definitorii importante dar momentul Unirii reprezintă ceva aparte, reprezintă acel moment în care toate inimile s-au unit în slujba a aceleași idei. Acest lucru face ca importanța acestei hori tradiționale să capete valori de simbol care ne ajută să înțelegem valoarea ideii de unitate. Nu trebuie să așteptăm sărbătorile din an, precum 1 Decembrie sau 24 ianuarie, pentru a ne aminti de țara noastră și a arăta că iubim România. Că suntem români! Iubirea de țară este în suflet zi de zi, ceas de ceas! Este o stare de spirit, ceva care arde în sufletul fiecăruia dintre noi!
Și asta nu pentru ca a fi român este ceva ieșit din comun, ci pentru simplul fapt că respirăm și avem sufletul românesc. Iubirea față de țară înseamnă implicit iubirea și respectul față de semeni, dorința de a lăsa ceva bun în urma ta. România este casa sufletului nostru! Iubiți România cum iubiți viața! Cum îl iubim pe Dumnezeu!”, a fost mesajul transmis de vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.
Dan Tarcea: Sărbătorim un moment astral al istoriei poporului român
La rândul său, viceprimarul Dan Tarcea i-a îndemnat pe cei prezenți să păstreze în inimile lor acele momente extraordinare pe care le-au avut înaintașii și să le transmită generaților viitoare. El a precizat că momentele importante când românii au fost împreună au fost la 1859, 1 decembrie 1918 și în decembrie 1989.
„Aș vrea să vă mulțumesc pentru prezența dumneavoastră aici într-un număr atât de mare, să sărbătorim un moment astral al istoriei poporului român, al istoriei României, atunci când spiritul de geniu al poporului român și-a spus cuvântul prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și Țării Românești. S-a întâmplat acest lucru datorită educației pe care Alexandru Ioan Cuza și-a făcut-o la Paris unde a întâlnit nenumărați tineri atât din Moldova cât și din Țara Românească, și care au avut aceeași ideologie și care au vrut să pună bazele statului unitar român. Aș vrea să ne aducem aminte ce a însemnat pentru poporul român acele momente când a fost împreună. Primul moment a fost în 1859 când am reușit să facem această Unire. Spun facem pentru că noi suntem continuatorii acelor oameni minunați care au făcut aceste lucruri extraordinare. Al doilea moment important în care românii au fost împreună că al fost la 1 decembrie 1918 când s-a făcut România Mare. Al treilea moment important când românii au fost împreună a fost în 1989, la Revoluție, când împreună am reușit să smulgem România din ghearele comunismului, de sub influența Rusiei pentru a merge spre libertate, spre prosperitate și spre un stat democratic. De aceea, dragi clujeni, vă invit să păstrăm în inimile noastre acele momente extraordinare pe care le-au avut înaintașii și să le transmitem generaților viitoare. Când ne gândim la momentele grele prin care trecem, să ne gândim la eforturile pe care le-au făcut înaintașii noștri”, a transmis Dan Tarcea.
Manifestarea a continuat cu depuneri de coroane de florin din partea Parlamentului României, a Parlamentului European, Prefecturii Cluj, Consiliului Județean Cluj, Primăriei Cluj-Napoca și a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. Participanţii au asistat apoi la parada militară, iar la sfârşit au încins “Hora Unirii’’.
Cosmin PURIȘ
Articolul Mesajele transmise de la Cluj cu ocazia Zilei Principatelor Române apare prima dată în ziarulfaclia.ro.