Primarul Emil Boc, a anunțat, luni, într-o conferinţă de presă, că începând din toamna acestui an va fi interzis fumatul în staţiile de transport în comun, în parcurile şi în bazele sportive publice din municipiul Cluj-Napoca. Edilul a precizat că în acest sens a fost pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre care după 30 de zile va fi supus aprobării consiliului locale, urmând ca în 90 de zile măsura să fie pusă în aplicare.
„Astăzi am pus în dezbatere publică proiectul de hotărâre a Consiliului Local care vizează interzicerea fumatului în staţiile de transport în comun, în parcurile publice din municipiul Cluj-Napoca şi în bazele sportive aflate în proprietatea municipiului nostru, proiect de hotărâre care va sta în dezbatere publică, după care va fi supus aprobării pentru Consiliul Local”, a declarat Emil Boc, precizând că măsura vizează și malurile amenajate ale Someșului din zona Grigorescu.
El a arătat că în parcuri şi în bazele sportive vor fi amenajate zone în care fumătorii pot să fumeze în continuare, dar nu peste tot în parc şi în bazele sportive, aşa cum este acum. Potrivit edilului, măsura se aplică și în cazul țigărilor electronice.
Emil Boc a mai spus că în acest an măsura nu se va aplica la evenimentele organizate și aprobate de primărie în parc, însă începând cu 2026, organizatorii acestor activități să amenajeze locuri special pentru fumat. „Am discutat cu organizatorii Untold, Zilele Clujului, Jazz în the Parc, TIFF și aceste evenimente vor trebui să-și creeze locuri speciale pentru fumat. Am vrut să fim corecți pentru că nu am vrut să creeze politici azi care să se aplice mâine dar vreau să se știe că politica orașului este în această direcție”, a explicat primarul.
În termen de 90 de zile de la data votării de către Consiliul Local a hotărârii respective vor fi amenajate şi semnalizate corespunzător locurile în care este permis fumatul în parcuri şi baze sportive.
„În toate stațiile de transport public este interzis fumatul, în toate parcurile publice și bazele sportive aflate pe raza municipiului Cluj-Napoca aflate în administrarea primăriei este interzis fumatul ca regulă generală, cu excepția locurilor prevăzute pentru fumat. Promovăm acest proiect nu din exces de zel ci din responsabilitate. Nu există un nivel sigur de expunere la fumul de tutun, nici măcar în aer liber. O spun mii de părinți care își plimbă copii în parc. Fumatul pasiv ucide. Acest fumat pasiv afectează inimi, plămâni și vieți în general și nu doar al fumătorilor ci și al nefumătorilor. În SUA 50 de mii de nefumători mor anual din cauza expunerii la fumat. Tutunul reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la adresa sănătății publice”, a spus Emil Boc, precizând că proiectul pe care îl propune este despre respect și despre dreptul fiecărui copil să respire are curat în parc și al călătorilor să aștepte autobuzul fără să inhaleze fum toxic.
„Noi, la Cluj, avem datoria să fim în avangarda sănătății publice. Nu interzicem drepturi ci salvăm vieți. Clujul nu acuză fumătorii și vrem să fie prima generație care lasă în urmă o generație fără tutun. UE își propune să creeze o generație fără tutun până în 2024. Credem că și noi putem avea o generație fără tutun și să ne atingem acest obiectiv înainte de 2040”, a punctat Emil Boc.
Cei care nu vor respecta prevederile privind interzicerea fumatului vor fi sancţionaţi contravenţional cu amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei. Amenda va fi aplicată de reprezentanţii Poliţiei Locale.
În prezent, fumatul este interzis în parcurile cu zone de joacă pentru copii.
Cosmin PURIȘ
Articolul Mai puțin fum la Cluj-Napoca apare prima dată în ziarulfaclia.ro.