March 12, 2025

Noua legislatură a început cu alegerea structurilor de conducere ale Senatului și Camerei Deputaților, a grupurilor şi comisiilor parlamentare. O parte dintre parlamentarii clujeni au obținut funcţii la nivelul acestor structuri, în timp ce alţii însă nu au fost suficient de influenţi pentru a deține poziţii cheie la nivelul grupurilor şi comisiilor parlamentare.

Unul dintre parlamentarii care au reuşit să obțină o poziţie importantă este  liberalui Mircea Abrudean. Senatorul PNL de Cluj a fost ales vicepreședinte al Senatului.

„Am fost ales de către plen în funcția de vicepreședinte al Senatului României, calitate din care preiau atribuțiile de Președinte al Senatului, conform Hotărârii Biroului Permanent al acestui for. Aceasta este o responsabilitate majoră, într-un moment în care echilibrul și deciziile bine gândite sunt esențiale pentru țara noastră. Am acumulat experiență importantă în toate pozițiile deținute, de la prefect în plină pandemie, la Secretar General al Guvernului, în contextul unui război la granițe. Sunt hotărât să folosesc tot ce am învățat și realizat în slujba voastră, într-o perioadă plină de provocări.

Acest mandat mă onorează, dar mă și obligă să acționez ferm, cu echilibru și dedicare totală. Mulțumesc colegilor pentru încrederea acordată și românilor pentru susținere!”, a transmis Mircea Abrudean.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *