Un incendiu a izbucnit luni seara într-o gospodăriei din Huedin. Apelul de urgență în jurul orei 20.10, astfel că la fața locului s-au deplasat două echipaje, cu două autospeciale cu apă și spumă. Incendiul s-a manifestat generalizat la un garaj și la o magazie de lemne de pe strada Spitalului. Pompierii au reușit să deschidă ușa garajului și l-au ajutat pe proprietar să scoată autoturismul afară. „De asemenea, forțele noastre au evacuat o butelie din interior. Pe de altă parte, intervenția a fost îngreunată de faptul că în interiorul magaziei era depozitată o cantitate considerabilă de material lemnos, cum ar fi europaleți. Incendiul a afectat parțial și casa de locuit, pe care pompierii au reușit însă să o protejeze. Totuși, imobilul a fost puternic inundat cu fum”, a transmis ISU. Pe parcursul intervenției, nu au existat persoane care să solicite îngrijiri medicale, iar intervenția s-a finalizat în jurul orei 00.15. Cauza probabilă de la care a izbucnit incendiul este în curs de cercetare.
Articolul Incendiu într-o gospodărie din Huedin apare prima dată în ziarulfaclia.ro.