Gravitaţia planetei Marte are o influenţă surprinzător de mare asupra Pământului, afectând înclinarea pe axă şi orbita Terrei şi astfel contribuind la ciclurile climatice care durează sute de mii până la milioane de ani, conform unui nou studiu bazat pe simulări computerizate ce a fost publicat la 18 decembrie în revista Publications of the Astronomical Society of the Pacific, transmite Space.com.
Pe termen lung, clima terestră este guvernată de aşa-numitele cicluri Milankovitch – variaţii produse în perioade mari de timp ale orbitei planetei şi ale înclinaţiei axiale, ce sunt determinate de acţiunea gravitaţională a celorlalte planete din Sistemul Solar.
Venus, care este cea mai apropiată planetă de Pământ şi Jupiter, cea mai masivă dintre planetele Sistemului Solar, exercită cele mai importante influenţe gravitaţionale. Dar şi planeta Marte se face simţită. Studii anterioare asupra sedimentelor din abisurile oceanice au sugerat că există posibilitatea unor schimbări climatice rezultate în urma influenţei gravitaţionale exercitate de Planeta Roşie, însă efectele gravitaţiei marţiene asupra Terrei nu au fost cuantificate până la acest studiu.
Rezultatele studiului arată că influenţa lui Marte este mult mai mare decât se credea. „Ştiam că Marte are un efect asupra Pământului, dar am presupus că este vorba de un efect minor”, a declarat Stephen Kane de la University of California, Riverside, într-un comunicat. ”
Până acum, se credea că oblicitatea stabilă a Pământului a fost menţinută de prezenţa Lunii. Cu toate acestea, simulările lui Kane arată că gravitaţia lui Marte stabilizează şi înclinarea Pământului. Acest lucru înlătură potenţial necesitatea existenţei unui satelit natural mare care să împiedice oscilaţiile unei planete asemănătoare Pământului, ceea ce înseamnă că poate planete asemănătoare Pământului nu sunt atât de rare în Univers – cel puţin nu în acest context.
Articolul Gravitaţia lui Marte are o influenţă neaşteptat de mare asupra climei pe Terra apare prima dată în ziarulfaclia.ro.