March 4, 2025

Unde sunt iernile de altădată?, întreabă melancolic gherlenii, făcând aluzie la condițiile meterorologice de la începutul acestui an și la sporturile pe care acestea le practicau cu regularitate.

În anii 50-60, de exemplu, urbea transilvană avea o foarte bună echipă de hochei pe gheață. Formația Voința activa în fosta regiune Cluj, unde în fiecare weekend de iarnă se confrunta cu valoroasele grupări clujene Dermata, Știința sau Agronomia (care ulterior  ajuns pînă în Divizia A1!). Meciurile aveau loc pe lacul înghețat din mijlocul parcului mare, unde la partidele duminicale asistau în jur de 300 de spectatori, un mare lucru în perioada aceea, cînd în  țară existau doar trei patinoare acoperite, la București, Galați și Miercurea Ciuc, ulterior adăugându-se orașul harghitean Gheorghieni.

Au fost și cazuri în care Voința avea programat meci duminică, dar lacul nu era înghețat, astfel că în seara de dinaintea partidei, jucătorii gherleni se mobilizau și cărau toată noaptea apă cu gălețile dintr-o curte de pe strada Bobâlna, pentru ca până dimineață apa din lac să înghețe. Obosiți după munca nocturnă, componenții echipei luptau a doua zi cu formațiile care soseau la Gherla odihniți, cu un autocar modern, în timp ce gherlenii mergeau în deplasări doar cu trenul.

În ciuda acestor condiții vitrege, sportivii gherleni se luptau de la egal la egal cu valoroasele trupe clujene. În amicale, Voința înfrunta și experimentatele combatante harghitene, disputând partide și cu Târnava Odoheiul Secuiesc din divizia A.

Din renumita echipă gherleană făceau parte talentații Eszényi Putyuri, Kovács Gűgű, Juhász Ernest sau regretatul fotbalist de la CIL Gherla, Osztián Elemér (Öcsi), un grup talentat și ambițios, care a reprezentat cu cinste orășelul de provincie.

În prezent amatorii acestei discipline sportive de iarnă trăiesc doar din amintiri, nu exiată în prezent nicio echipă de hochei, iar lacul din mijlocul parcului nu mai este exploatat pentru agrement, darămite pentru amenajarea unui teren de hochei.

Tot în perioada iernii, în organizarea profesorilor de educație fizică din școlile orașului, elevii se întreceau în concursuri de patinaj viteză, locul desfășurării fiind pista de întrecere de pe lacul înghețat din parc, unde se servea și câte un pahar cu ceai cald, adus de la cofetăria din centru. Câștigătorii întrecerilor de patinaj erau recompensați cu o diplomă și o strângere caldă de mână, de premii nici nu putea fi vorba.

De asemenea, în împrejurimile Gherlii, pe dealul Brădet, aveau loc iarna și concursuri de schi, organizate în cadrul Spartachiadei de iarnă. Deci, o activitate sportivă intensă desfășurată în anotimpul friguros. Pe vremuri, prin grija unor oameni inimoși, tinerii (dar, nu numai ei) practicau sporturile de iarnă preferate fără nici o pretenție, astăzi, însă, toată lumea așteaptă stimulente în euro, în timp ce inițiativele organizării unor competiții de iarnă lipsesc cu desăvârșire. În total contrast cu cele petrecute la Gherla, în județul Harghita, de exemplu, aproape fiecare comună de acolo beneficiează de un patinoar amenajat, unele chiar și cu gheață artificială. Unde există preocupări gospodărești și condiții, acolo și rezultatele se văd.

Szekely Csaba

Foto: GherlaInfo

Articolul Gherlenii sunt nostalgici după sporturile de iarnă practicate în trecut apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *