March 1, 2025

Piața Unirii din Cluj-Napoca s-a transformat în noaptea de marți spre miercuri într-o scenă de mare seară de Revelion care a combinat drone, lasere și lumini. Pentru prima dată municipalitatea a renunțat la focurile de artificii, alegând să marcheze trecerea dintre ani cu ajutorul noilor tehnologii.

default

Sărbătoarea a început cu concertele susținute de Remakers și Hara. După ora 00.00, la intrarea în noul an, sute de drone au luminat cerul din centrul municipiului Cluj-Napoca, însoțite de fascicule laser și mii de proiecții de lumină. Un adevărat spectacol vizual, perfect pentru întreaga familie și ideal pentru a începe anul 2025 cu stil. Cei prezenți au avut parte de o scenografie nemaivăzută până acum în România. În aer, au fost proiectate decorațiuni magice, dar și mesajul „La mulți ani 2025!” și Drapelul României și cel al Uniunii Europene. Totodată au putut fi văzute imagini cu diverse elemente care definesc orașul, precum protecția mediului, inovarea, cercetarea, educația, valorile democratice, tradițiile, cultura.

Dar asta nu a fost tot! Biserica Sf Mihail- monument emblematic în Piața Unirii dar și alte câteva clădiri monument din zonă au fost evidențiate datorită unui spectacol de lumini, proiecțiile spectaculoase împodobind clădirile.

 

Cel care a făcut numărătoarea inversă la trecerea dintre ani de pe scena din Piața Unirii a fost primarul Emil Boc. Edilul le-a transmis clujenilor „La mulți ani!”, îndemnându-i să aibă grijă de corpul și de sănătatea lor. Edilul a precizat că municipalitatea a ales să renunțe la artificii ca formă de respect față de natură și de animalele de companie. „Prezența dumneavoastră aici arată că aveți suflet față de animalele de companie, față de natură și de viața noastră de zi de zi. Totodată, Emil Boc a amintit că România, începând cu 1 ianuarie 2025, ora 00,00 România marchează un moment istoric prin aderarea deplină la spațiul Schengen. „Nu vom mai avea granițe. Este un drept pe care românii îl merită demult și suntem în rând cu lumea pentru a putea merge de aici până la însoritele plaje din Spania și Portugalia, fără să ne aștepte nimeni la graniță și să stăm al coadă. „Mă bucur că în această seară sărbătorim împreună la cumpăna dintre ani”, a transmis primarul. După spectacolul de drone și lumini, petrecerea a continuat cu concertul susținut de Aurel Tămaș.

De asemenea, 31 decembrie a fost ultima zi în care clujenii s-au bucurat de atmosfera Târgului de Crăciun, de roata panoramică, de produsele și bunătățile producătorilor locali.

Revelion 2024 la Cluj-Napoca a fost organizat de Primăria și Consiliul local Cluj-Napoca cu sprijinul partenerilor.

Imagini : UAT Cluj-Napoca





 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *