March 4, 2025

În municipiul Gherla Fundația Téka” ocupă un loc important în viața culturală și artistică a urbei, prin activitatea educațională fiind mult apreciată atât în țară, cât și peste hotare. Zilele trecute patrimoniul fundației a fost îmbogățită cu o nouă locație. Este vorba de Atelierul de Creație și Meșteșugărit, amenajat în curtea Liceului Teoretic cu predare în limba maghiară „Kemény Zsigmond” de pe strada Fermei, unde în ultimii ani, a fost construită o școală modernă și o sală de sport și internat.

Aceste realizări sunt deosebit de importante în cadrul activității educaționale. Evenimentul inaugurării a început cu un moment muzical cu participarea orchestrelor Bagó” și Nádas”, a soliștilor vocali de muzică populară și a dansatorilor Ansamblului Kaláka”. A urmat prezentarea și salutul invitaților, al oaspeților sosiți cu această ocazie din țară și Ungaria. Președintele fundației gherlene, prof. Balázs Bécsi Attila, a prezentat numeroasei asistențe activitatea fundației și scopul acesteia în educația tinerei generații din localitate și de pe Câmpie, scoțând în evidență rolul noii investiții în diversificarea activităților de artă meșteșugărească, domeniu în care încă de la înființarea fundației au fost obținute rezultate notabile. Să nu uităm, la cercurile meșteșugărești săptămânal participă 150 de copii și adulți, care sub îndrumarea specialiștilor realizează obiecte valoroase, cu care se prezintă anual la diferite expoziții sau concursuri de specialitate. Periodic sunt organizate diferite cursuri de inițiere în meserii, onorate și de foarte mulți adulți, dornici de afirmare. Prin darea în folosință al noului atelier sunt oferite condiții mai bune de lucru, dotarea fiind mult îmbunătățită. Oaspeților le-au fost prezentate fazele de lucru, cu toții admirând și expoziția amenajată cu ocazia inaugurării noului spațiu, o adevărată bijuterie a activității de creație desfășurate de elevi. Printre cei care au luat cuvântul s-a aflat și vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Vákár István, care, printre altele a spus: După instalarea armenilor pe aceste meleaguri, în Armenopolis cea mai importantă realizare este înființarea Fundației Téka”. La fel, primarul municipiului Gherla, Ovidiu Drăgan, a mărturisit că în mandatul său, în anul 2008, chiar domnia sa a atribuit terenul de pe strada Fermei construirii clădirii școlii. Toți cei care au luat cuvântul au fost impresionați de extinderea unității de învățământ cu noul atelier de creație, un loc ideal pentru desfășurarea activităților meșteșugărești derulate atât cu copii, cât și cu tinerii și adulții din localitate.

Așa cum se obișnuiește noua locație a fost sfințită și binecuvântată de preoții Bisericii Romano-Catolice Küsmődi Attila și a Bisericii Reformate Opra Koppány , moment solemn al frumosului eveniment.

Székely Csaba

Articolul Fundația „Téka” din Gherla a inaugurat Atelierul de creație și Meșteșugărit apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *