Edilii comunei Iclod sunt consecvenți, la fiecare sfârșit de an organizează tradiționalul festival de colinde. Magia sărbătorilor de iarnă i-a răsfățat pe locuitorii așezării de pe Valea Someșului Mic cu ocazia obișnuitului spectacol folcloric desfășurat în modernul centru cultural din imediata vecinătate a Primăriei, sub genericul „Larg deschideți poarta sufletelor voastre, N-am venit să cerem, am venit să dăm”.
Spațioasa sală s-a umplut până la refuz și în acest an, așa cum s-a întâmplat la toate edițiile ale acestei manifestări artistice de tradiție, administrația locală dorind cu acest prilej să-și întâmpine noul an cu voie bună și bucurie, așa cum le stă bine unor gospodari harnici care au cu ce se mândri și la sfârșitul acestui an, deosebit de bogat în realizări. La fel de bogat și variat a fost repertoriul programului pregătit de organizatori. După ce publicul a fost salutat de primarul Emil Pârțoc, artizanul succeselor edilitar-gospodărești din cele cinci sate componente ale comunei au evoluat pe scenă cunoscuții interpreți de muzică populară Marinela Zegrean, Raul Oltean, Deți Iuga, Iona Maria Câmpan, Ciprian Picovici, Mihai Rusu, Bianca Roș, Denisa Prede Rus și Alexia Cristina Rus, „Bașardeii Clujului” cu toții susținând un adevărat regal folcloric cuprinzând obiceiuri și tradiții de Anul Nou. Alături de aceste valori ale muzicii populare s-au urcat pe scenă ansamblurile folclorice din comună „Dansatorii de pe Someș” condus de Emil Bodea și „Tradiții Ormănene” coordonat de Aurora Cozma, grupuri coregrafice cunoscute și apreciate atât în țară, cât și peste hotare prin participările de succes la diferite festivaluri internaționale de folclor. Un moment muzical impresionant a constituit evoluția Corului Bisericii Ordodoxe din localitatea clujeană Gheorgheni „Theotokos”, care a lăsat o impresie deosebită atât prin interpretatea artistică, cât și prin repertoriul abordat. De fapt, toți artiștii invitați au repurtat un mare succes, iclozenii aplaudând îndelung interpretarea de măiestrie a soliștilor și dansatorilor, la fel prezentatorul manifestării, cunoscuta interpretă de muzică populară fiind și ea la nivelul așteptărilor.
Festivalul de colinde de la Iclod a avut și un caracter umanitar, participanții au empatizat cu problemele de sănătate a consătenei Prunean Iulia Alexandra, un gest frumos al organizatorilor, adică al Primăriei, Consiliului Local al comunei Iclod și Asociației Culturale „Dansatorii de pe Someș”. Nu e prima dată, când edilii inițiază astfel de acțiuni caritabile.
Szekely Csaba