Nu este deloc ușor ca în câteva rânduri să descrii misiunea unui episcop asumat, energic și responsabil, despre care s-a scris în ziarele din perioada interbelică că este ,,Arhiereul unei biserici vii și active care a făcut vizitații canonice în peste 1000 de localități și care s-a coborât în casele și colibele credincioșilor”, dar este important ca, din când în când, să ne amintim ce înseamnă să fii un păstor autentic pentru turma încredințată.
Vizitația canonică este o Instituție a Bisericii Universale cu rădăcini în Biserica apostolică, dar care a fost reanalizată și actualizată de către Conciliul Tridentin și instituită ca obligatorie pentru episcopii eparhiali, care au datoria de a supraveghea autenticitatea credinței, de a lupta împotriva ereziilor, apostaziilor și a schismelor din Biserică și totodată de a supraveghea viața spirituală, morală, socială și liturgică a clerului și a poporului dreptcredincios.
Fericitul Cardinal Iuliu Hossu este supranumit Episcopul Vizitațiilor Canonice, deoarece, nu numai că a reluat o tradiție începută în Biserica Greco-Catolică de către Episcopul Inochentie Micu Klein și oarecum neglijată după abdicarea Episcopului Grigorie Maior, ci pentru că a dat un sens mult mai profund și util acestui tip de misiune. Considerentele acestei abordări pastorale sunt multiple și complexe, iar această strategie a fost mai mult decât necesară, datorită provocărilor noi apărute încă de la începutul înscăunării ca Episcop de Gherla. Care sunt adevăratele motive care au dus la debutul acestui maraton? În primul rând a conștientizat faptul că, pentru a păstori o eparhie atât de vastă și dificilă (administra peste 750 de parohii și filii) este nevoie să fii aproape de preoții tăi, să cunoști condițiile lor de viață, starea parohiilor, problemele și doleanțele credincioșilor, prin urmare era o necesitate vizitarea lor. După Marea Unire situația Bisericii Greco-Catolice a început să se complice, dacă din punct de vedere național și politic unirea a fost o mare reușită, din punct de vedere confesional lucrurile nu au stat atât de bine, deoarece Biserica Greco-Catolică ajunge minoritară și marginalizată, provocată în multe feluri, încât credincioșii contrariați trebuiau liniștiți. O altă mare provocare este ideologia marxistă anticlericală și ateistă îmbrățișată de Rusia, care prinde contur în mentalitatea multor români, mai ales a celor care trăiau în zonele industrializate, influențând comportamentul lor față de Biserică și credință, de asemenea, imediat după război mulți dintre românii plecați în America la muncă, cu speranța unei vieți mai bune s-au întors acasă, dar, nu numai cu avere ci și cu orientări neoprotestante. Ei au început să facă prozelitism în familiile lor și între consăteni, de aceea a fost nevoie de echilibrare și încurajare. Poate cea mai mare provocare a constituit-o faptul că, mulți preoți au renunțat la parohii și la păstorirea credincioșilor acceptând posturi mai bine plătite în învățământ, deoarece după Marea Unire s-au deschis gimnazii și licee mai ales în orașe (în dieceza de Gherla erau peste 15 orașe), de asemenea candidații la preoție s-au împuținat, chiar și copiii preoților alegeau să studieze medicina, dreptul, filologia, în școli militare, iar implicarea statului în sprijinirea Bisericii Ortodoxe majoritare, prin înființarea de noi episcopii și deschiderea mai multor institute de teologie, a complicat situația Bisericii Greco-Catolice, deoarece unele parohii sau filii rămase fără preoți au acceptat preoți ortodocși și implicit au trecut la ortodoxie. Datorită acestor situații dificile, tânărul Episcop Iuliu Hossu a luat decizia providențială de a vizita fiecare parohie din Eparhia de Gherla în speranța normalizării situației. Aceste vizitații canonice au debutat la 7 iulie 1920 și au început în Vicariatul Năsăudului unde în 27 de zile a mers în peste 50 de localități, iar până la sfârșitul anului 1926 a efectuat 38 de misiuni și a vizitat toate satele din eparhie. Înainte de fiecare misiune episcopul a trimis o pastorală organizatorică, de asemenea, vizitația începea întotdeauna din catedrala episcopală și se încheia cu ocazia hramului unei mănăstiri, a unei sfințiri de biserică sau, din nou, în catedrală.
După reorganizarea Mitropoliei Greco-Catolice din Transilvania, în anul 1930, eparhia va primi titlul de Cluj-Gherla și își va muta sediul la Cluj. Un număr de 169 de parohii sunt cedat nou înființatei Eparhii de Maramureș, 82 de parohii revin Eparhiei de Oradea și, în schimb, Eparhia de Cluj-Gherla primește 150 de parohii din teritoriul Mitropoliei Blajului. La 26 august 1931, Episcopul Iuliu Hossu începe cea de-a doua campanie de vizitații în cele 150 de parohii nou primite, campanie care se încheie în 14 septembrie 1934 la Mănăstirea Strâmbu. Până la această dată, a vizitat 989 de localități, iar până la arestarea sa, din 29 octombrie 1948, a efectuat 1735 de vizitații canonice oficiale și multe altele, neoficiale. Dincolo de acest obicei a promovat mai multe tipuri de vizitații, cum ar fi: participarea la evenimente speciale organizate de asociațiile religioase în diferite localități, sărbătorirea hramului în parohii sau mănăstiri, întâlniri pe protopopiate, sfințiri de biserici, case parohiale și școli, prime sfinte împărtășanii, chiar și vizite inopinate. În timpul războiului, deși a fost tolerat de autoritățile maghiare, nu i s-a permis să facă vizitații canonice, de aceea a abordat o altă strategie: sub pretextul participării la întâlnirile protopopiale vizita unele parohii. Sub acest pretext a reușit să facă vizite în tot Ardealul de Nord, cedat prin Dictatul de la Viena Ungariei, deși acest teritoriu era desprins din patru eparhii. Ceilalți episcopi nu aveau permisiunea autorităților să facă vizite, el a fost singurul care a reușit să viziteze toate zonele, mai mult, a ajuns chiar până la Budapesta unde a vizitat românii din lagărele de muncă și răniții de război din spitale. Pentru Episcopul Iuliu Hossu aceste vizitații au devenit parte din ființa sa, mergea cu atâta drag încât de multe ori spunea în predicile rostite la mănăstiri sau prin sate: „În mijlocul vostru este ușor și fericit nu numai a trăi, ci și a muri”. A fost un episcop iubit, în așteptarea lui oamenii purtau veșminte de sărbătoare și-l primeau la intrarea în sate cu porți triumfale, cu pâine și sare, așterneau flori în calea lui. Era purtat prin sate în carul cu boi și însoțit de tineri călăreți, de aceea spunea: „Prin satele și cătunele prin care am umblat am întâlnit oameni îmbrăcați în haine albe, albe ca sufletul lor”.
Atât de adânc întipărite în minte și în inimă au fost pentru el aceste vizitații canonice încât, în timpul detenției pornea iar și iar în călătorii imaginare: lua la rând fiecare sat sau cătun prin care a trecut vreodată în perioada de libertate, amintindu-și cu nostalgie bucuria și încântarea de pe fețele credincioșilor pe care i-a întâlnit. Pe bună dreptate Fericitul Cardinal Iuliu Hossu este numit Episcopul Vizitațiilor Canonice, deoarece toată viața și-a petrecut-o în mijlocul turmei sale, după cuvântul Domnului: ,,Eu sunt păstorul cel bun, îmi cunosc oile și ele mă cunosc pe mine, ascultă de glasul meu și mă urmează” (cf. Io 10, 14.27). Această abordare pastorală a constituit un model de urmat pentru confrații episcopi și pentru urmașii lor, chiar și pentru cei de alte confesiuni.
Pr. Nicolae ȚAP
Articolul Fericitul Cardinal Iuliu Hossu, Episcopul Vizitațiilor Canonice apare prima dată în ziarulfaclia.ro.
