November 26, 2024

În vara asta am fost cât pe ce să arătăm României că poți să strici cu-o pietricică o mașinărie de răz boi în care sunt prinși politicieni, afaceriști, universitari, securiști. Deși nu am câștigat primăria Clujului, am câștigat ceva mult mai valoros. Încrederea că putem să îi batem. Nu cu banii lor, nu-i avem. Ci cu ceva ce Ei nu au: inteligență, bun simț, muncă și umor. Sunt Sabin Sărmaș, tată, fiu, soț, inginer, primarul din umbră al Clujului, votat de 37.017 clujeni, maratonist, biciclist, IT-ist, hâtru, vesel. Veți avea, pentru prima oară, un om care trage pentru Voi, nu pentru Ei. Un om care, pentru prima dată în 33 de ani, își va folosi puterea de parlamentar să pună statul la treabă. Începe balul. Haideți să le arătăm că ceea ce am pornit în vară nu a fost un accident. Ci o răscoală. Iarna asta nu mai mergem după fentă, căci Clujul s-a trezit. Și e de neoprit.

Ce vreau să fac în Parlament

Unu

Opresc fabrica de primari mumificați în post cum avem la Cluj, Dej și Huedin. Mă lupt să schimb legea modificată de Boc și gașca PDL-istă, ca să avem primari aleși în 2 tururi. Rup baroniada, schimbăm legea ca un primar să aibă maxim 3 mandate. Democrație pe bune, nu vrăjeală. Ce vreau să fac în Parlament? CÂT TIMP STÂNA E PĂZITĂ DE LUPI, AI NEVOIE DE MINE SĂ FIU CÂINELE DE PAZĂ AL TĂU ȘI AL DREPTURILOR TALE. DAR LEGI NU VREI SĂ FACI? BA DA. AM 3 PROIECTE PE CARE O SĂ LE ÎMPING ȘI SIGUR O SĂ LE VĂD TRECUTE ÎN ACEST MANDAT. Un singur tur la primărie e legea lui Boc, dată în 2011, chipurile ca să reducă cheltuielile cauzate de cele 2 tururi de alegeri. Amuzant, când te gândești că doar pe promovarea unei cărți a Ostașului, PNL a spart 4 milioane de euro din banii tăi și ai mei. Alegerile locale într-un singur tur sunt fabrică de baroni locali. Aleși cu 20% din numărul celor cu drept de vot, primarii aceștia reprezintă opțiunea unei minorități. Nu democrație, ci oligarhie. Crează mici despoți, care taie și spânzură, în cazul Clujului de 20 de ani. În cazul Dejului și Huedinului de 16. În comune, e nenorocire, e plin de sosii ale lui Boc, satrapi locali care nu pot fi clintiți din primării. Boc este la al 6-lea mandat, mai longeviv ca Ceaușescu. Costan de la Dej are 5, Moroșan tot 5. Voi schimba legea ca să limitez la 3 mandate numărul de alegeri la care poate să participe un primar. De ce? În cazul unei companii, CEO-ul este evaluat pe criterii de eficiență și performanță iar, în medie, un CEO stă la conducerea firmei aproximativ 8 ani. E anormal ca un primar să stea un sfert de veac la butoane. Este o chestiune de igienă a orașului. Din parlament, voi schimba legea alegerilor locale. Ca să nu mai pierdem ani de zile, slugi la stăpâni.

CMF 14240010

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *