Acest an a fost deosebit de bogat în manifestările de cultură generală organizate în cadrul Liceului Teoretic „Ana Ipătescu” (director prof. Corina Iftinca) din municipiul Gherla. Periodic elevii sunt angrenați în diferite concursuri pe diferite teme, activități mult agreate de elevii claselor V-XII, interesați și receptivi la subiectele abordate, iar întrecerile suscită multă ambiție și spirit de concurență. Zilele trecute, de exemplu a avut loc Concursul „Istorie, Cultură și Civilizație românească” – organizat de Liceul Teoretic ,,Petru Maior”, cu participarea elevilor din Gherla și din comunele Buza, Geaca, Țaga și din satul Cutca, comuna Sânmărtin.
Concursul este o acțiune tradițională desfășurată în fiecare an de învățământ cu participarea unui număr mare de elevi, dornici de a-și dovedi pregătirea lor în acest domeniu. Așa cum s-a întâmplat în fiecare an concurenții au dat dovadă de o bună pregătire, semn al însușirii lecțiilor predate la clasă de profesorii de specialitate, cadre didactice cu mare experiență, care lucrează cu copiii și în afara orelor de curs, onorând și diferite concursuri tematice organizate la nivelul județului sau chiar național. Și de această dată elevii Liceului Teoretic „Ana Ipătescu” Gherla s-au remarcat prin rezultatele obținute: Premiul I: echipa formată din elevele clasei a V-a A, Dăbuleanu Georgiana, Papp Elena și Podar Giulia, coordonată de prof. Szőke Ioana; Premiul II: echipa formată din elevii clasei a VI-a A, Albuș Luca, Băgăcean Sofia și Câmpean Maria, coordonată de prof. Mirela Nicola. La secțiunea II – desen: Premiul III – Diosan Mark; Mențiunea I – Turc Luca; Mențiunea II – Lukacs Luca. Felicitări tuturor! Sunt copii talentați și deosebit de ambițioși, care îndrăgesc istoria și cultura națională, care au mai obținut performanțe bune și la alte activități educative inițiate de conducerea unității de învățământ cu vechi tradiții în municipiul de pe Someș. Câștigătorii Concursului „Istorie, Cultură și Civilizație românească” au fost recompensați cu diplome și apreciere de cadrele didactice de specialitate, un gest frumos din partea organizatorilor.
Cu ocazia Zilei Naționale, elevii Liceului Teoretic „Ana Ipătescu” Gherla au sărbătorit printr-un reușit program de recitări și cântece patriotice, iar în curând vor participa la tradiționalul concert de colinde.
Szekely Csaba