April 8, 2025

În cadrul „Săptămânii Altfel”, din perioada 18-22 decembrie, 2023 elevii şcolilor gimnaziale din comuna Căşeiu întreprind mai multe acţiuni caritabile. Una dintre acestea este Târgul caritabil „Voluntar pentru colegii mei”, aflat la ediţia a II-a şi are loc miercuri, 20 decembrie 2023 începând cu orele 10:00 la Căminul cultural din satul Rugăşeşti. Târgul este organizat de Şcoala Gimnazială Rugăşeşti, în colaborare cu Parohia Ortodoxă Rugăşeşti şi Brutăria „La Cosa”. Cu acest prilej, sunt puse la vânzare decoraţiuni de Crăciun, produse tradiţionale locale şi diferite băuturi răcoritoare. Banii încasaţi vor fi donaţi unei familii din Căşeiu căreia recent i-a fost distrusă casa de un incendiu. Este un gest frumos din partea elevilor comunei Căşeiu, care în această perioadă mai iniţiază şi alte acțiuni caritabile.

Totodată, în data la 21 decembrie, orele 9:30 la Căminul cultural din centrul de comună are loc ediţia a XI-a a Festivalului de colinde „La Căşeiu colindăm, pe Domnul îl lăudăm”, la care participă elevii şcolilor din împrejurimile municipiului Dej. Evenimentul este organizat de Şcoala Gimnazială Căşeiu (director coordonator prof. Cristian Groşan) în parteneriat cu Primăria comunei Căşeiu şi Asociaţia Culturală „Samum”. Zilele trecute, corul elevilor din Căşeiu a onorat şi concertul „Colind – Din suflet de copil”, desfăşurat la Protopopiatul Ortodox Dej. Tot zilele trecute, Grupul „Glasul căşiencelor” format din elevele clasei a VII-a a Şcolii Gimnaziale Căşeiu îndrumat de profesoarele Pop Ioana Daiana şi Cosma Anca au susținut un concert de colinde la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Cluj.

De asemenea, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun cei 370 de preşcolari şi elevi din unităţile de învăţământ ale comunei vor primi cadouri din partea Primăriei Căşeiu.

Szekely Csaba

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *