March 25, 2025

Cluj-Napoca a găzduit în acest weekend cea de-a doua ediție a Conferinței Internaționale „Echipa multi și interdisciplinară în sprijinul dezvoltării copilului și adolescentului“, organizată de  Asociația Română de Studiu a Jocurilor de Noroc (RASG). La evenimentul, care a avut la USAMV Cluj-Napoca, au participat medici din diverse domenii, precum: pediatrie, psihiatrie pediatrică, ORL, dermatologie, neurochirurgie, medicină de familie, școlară, ortopedie, ortodonție, dar și psihologi, logopezi, psihopedagogi, consilieri școlari, educatori și cadre didactice.  

Printre invitații evenimentului s-au numărat prof. univ. dr. Viorel Lupu – medic primar psihiatru, șef secție Psihiatrie pediatrică, Cluj-Napoca, psih. dr. Ramona Lupu – psiholog principal, vicepreședinte RASG, prof. univ. dr. Adrian Roșan – specialist în psihopedagogie specială, UBB Cluj, Marinela Marc, inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj, directoarea Centrului National de Sanatate Mintala si Lupta Antidrog, Cătălina Constantin, toți susținând prezentări interesante privind sănătatea copilului și adolescentului. După cum a informat inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj, Marinela Marc, pe pagina de socializare, prezentarea sa a vizat conceptul de școală incluzivă, care reprezintă „o necesitate în contextul educației vremurilor noastre”. Aceasta a mai transmis că, pe lângă provocările cu care se confruntă sistemul de educație românesc, educația integrată a copiilor cu CES reprezintă o nevoie, menită să creeze un echilibru între idealul educațional și idealul social, subliniind că mai mult decât ceilalţi,  copii cu CES au nevoie de o permanentă comunicare cu alţi copii pentru asigurarea integrării lor sociale.

Incluziunea, un drept ce nu poate fi negat nimănui

Inspectorul școlar clujean a subliniat că educația inclusivă nu trebuie privită ca o ameninţare de către școlile de masă: „Incluziunea copiilor cu cerințe educaționale speciale în învățământul de masă este un proces complex, în cadrul căruia școala și practicile educaționale trebuie să se schimbe în funcție de nevoile fiecărui copil, pentru că toți copiii au dreptul la educație, iar școala și noi dascălii, în principal, suntem datori să le-o oferim. Tipul dizabilității, atitudinea cadrelor didactice, a copiilor, implicarea familiei sunt principalii factori care influențează educația incluzivă. Şcoala incluzivă reprezintă o provocare pentru şcolile de masă, însă ea nu trebuie privită ca o ameninţare pentru performanţa acestor şcoli. Multe dintre aceste instituţii găsesc ca fiind dificil să integreze elevii cu nevoi speciale în cadrul claselor obişnuite, însă această teamă poate fi depăşită prin educaţie, resurse didactice adecvate, sprijin şi nu în ultimul rând credinţa că incluziunea este un drept moral şi social ce nu poate fi negat nimănui. În cadrul şcolii incluzive profesorii trebuie să colaboreze cu diferiţi specialişti în domeniul educaţiei, cum ar fi psihologi, consilieri, terapeuţi şi alţi specialişti, inclusiv medici sau echipe de intervenţie multidisciplinară, pentru că doar împreună vor reuşi să obţină cele mai bune rezultate. Este adevărat că nu de puţine ori efectivele numeroase de elevi în clasă, programa şcolară foarte încărcată, timpul scurt de activităţi şi interacţiuni în clasă cu elevii pe parcursul unei lecţii, insuficienta pregătire psihopedagogică a cadrelor didactice reprezintă obstacole serioase în asigurarea unui învăţământ eficient pentru fiecare elev”.

În opinia aceluiași professor clujean, schimbarea începe cu crearea unei culturi incluzive şi continuă cu dezvoltarea de practici educaţionale şi măsuri concrete de incluziune, printre care a amintit: implicarea părinţilor, conceperea de planuri curriculare adecvate şi abordate gradual, acordarea timpului necesar studiului şi organizarea procesului educațional bazat pe nevoile de învăţare, oferirea de suport pentru învăţare și a unei educaţii adaptate nevoilor şi potenţialului specific fiecărui copil.

sursă foto: inspector școlar general ISJ Cluj Marinela Marc

Tia SÎRCA

 

Articolul Educația incluzivă nu este o ameninţare pentru școlile de masă apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *