April 13, 2025

În data de 10 aprilie 2025, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Turda au reținut, pentru 24 de ore, doi minori, de 14 și 16 ani, cercetați pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată, iar,  în cursul zilei de 11 aprilie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda a dispus arestarea preventivă a acestora, informează reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului Cluj.

Citând aceleași surse, cei doi sunt bănuiți că, în cursul zilei de 9 aprilie 2025, ar fi pătruns în locuința unui bărbat de 76 de ani, din municipiul Turda, unde, prin întrebuințarea de violențe și amenințări cu un cuțit, l-ar fi imobilizat și i-ar fi sustras suma de 15.000 de lei din locuință, părăsind apoi locuința într-o direcție necunoscută. Reprezentanții IPJ Cluj  mai transmit că sesizarea a fost făcută de persoana vătămată prin apel la 112, în jurul orei 14.40 și că polițiștii au demarat verificări și activități operative în municipiile Turda și Câmpia Turzii.

„În urma activităților investigative, cei doi minori au fost depistați la ieșirea din municipiul Câmpia Turzii, în timp ce se deplasau cu un autoturism condus de o persoană la care ar fi apelat ulterior comiterii faptei. Prejudiciul în cauză a fost recuperat parțial. În urma administrării probatoriului, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de 11 aprilie 2025, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Turda a dispus arestarea preventivă a acestora. Cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente”, precizează polițiștii clujeni.

T.S.

Articolul Doi minori, arestați. Au amenințat cu cuțitul și tâlhărit un bătrân din Turda apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *