Dan Petrescu va fi pe banca CFR-ului duminică, în meciul cu Rapid, și a susținut, vineri, prima sa conferință de presă de la reîntoarcerea la Cluj. Antrenorul spune că are ca obiectiv imediat calificarea echipei în Europa în acest sezon, și câștigarea campionatului anul următor. El s-a declarat încântat de revenirea în Gruia și a spus că așteaptă la echipă jucători care își doresc trofee, asta în condițiile în care a dezmințit bugetul uriaș de 8 milioane de euro pe care i l-ar fi pus la dispoziție patronul echipei pentru transferurile din această vară.
”Sunt mai multe cauze pentru care m-am întors la CFR. La Jeonbuk eram foarte fericit, era foarte bine, dar când am văzut că nu mai sunt rezultate, am fost cel care le-am spus celor din conducere că e nevoie de o schimbare, pentru că atunci când nu câștigi opt meciuri la rând ceva se întâmplă. Ei n-ar fi fost de acord, pentru acolo e greu să schimbe mentalitatea, e foarte greu să schimbi antrenorul. Am trăit o experiență unică, am fost peste tot în lume, dar o organizare și un respect mai mare ca in Koreea mai rar am văzut în cariera mea.
După ce am devenit liber de contract, vă dați seama că primul telefon a venit din partea patronului de la CFR, căruia i-am spus că vin fără nicio problemă, dar că am nevoie de puțină pauză. Aș fi vrut o pauză mai lungă, am semnat de la 1 iunie contractul, inițial, pentru a lua echipa de la zero, pentru a pregăti programul pentru sezonul viitor, da rîn momentul în care am primit un alt telefon că la CFR nu mai există antrenor cu licență Pro, al lui Dican expirase, și dacă nu veneam eu trebuia să vină un alt antrenor pentru o lună. Ar fi fost ciudat, dar n-am putut refuza rugămintea patronului. Am venit aici ca și acasă, știu tot în club, mai puțin pe unii jucători, pentru că n-am avut timp să-i urmăresc prea mult. Dar, am găsit calitate, am găsit jucători buni. Am auzit că au fost destule probleme în acest sezon, dar în momentul de față CFR Cluj e într-o poziție bună, și depinde numai de ea, ca de obicei. Dacă rezultatele vor fi bune în ultimele trei meciuri, echipa va fi în Europa, pentru că ăsta e obiectivul, acum că FCSB a câștigat campionatul. Trebuie să mi-l asum.
Hoban și Dican au făcut o treabă excelentă, la fel și cei de dinainte, dar FCSB a avut un sezon fantastic, le-a ieșit tot, și dacă sunt la 30 de puncte în față, fără înjumătățire, înseamnă că chiar au meritat. Și merită felicitările mele. Dar, munca mea la CFR nu începe din sezonul următor, cum aș fi vrut, dar când CFR-ul mă cheamă, e greu să refuz!
Aștept răspunsurile lui Dican și Hoban dacă vor să rămână la echipă, e opțiunea lor. Dacă ei vor să rămână, sută la sută rămân în staff-ul meu din sezonul următor. Am găsit aici și un antrenor foarte bun cu portarii, și el îți dorește să continue la CFR.
Am văzut ultimele 3-4 meciuri ale echipelor din play-off. Sunt convins că Rapid a început acest campionat cu obiectiv să meargă în Europa, pe parcurs, mai ales după victoria 4-0 cu FCSB, au schimbat obiectivul în câștigarea campionatului, iar acum nu mai au nicio șansă matematică la niciunul, și de aici dezamăgirea lor. Sunt șocat și surprins că n-au câștigat în șapte meciuri, antrenorul Bergodi foarte bun, jucătorii foarte buni. Au fani, au bani, chiar nu înțeleg ce s-a întâmplat cu ei. Și când o echipă pare că nu mai poate, atunci sigur va veni foarte motivată la Cluj. Am înțeles că e ultima lor șansă din partea patronului, de aceea meciul acesta e foarte greu.
Noi nu suntem un club care să luăm jucători cu 5 milioane, și mă bufnea râsul când auzeam că avem buget de 8 milioane pentru a cumpăra jucători. Nu, nu avem, și nici în trecut nu am avut. Noi trebuie să cheltuim banii corect, să nu aruncăm banii pe niște jucători care nici nu mai pot și au și făcut niște greșeli aici în trecut. Am greșit și eu foarte mult la transferuri, nu sunt perfect, dar nu cu astfel de jucători. Am reușit, de regulă, să aducem jucători cu foame, care își doresc trofee. De astfel de jucători am nevoie. Sigur, la anul, ăsta va fi clar obiectivul și trebuie să avem jucători care rezistă la o astfel de presiune”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă de vineri.
CFR Cluj – Rapid se joacă duminică, de la ora 21.30, pe stadionul din Gruia.