March 14, 2025

PSD și PNL insistă pentru comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale. Pentru a se putea organiza concomitent aceste alegeri ar fi nevoie de modificarea legii 256/2023, care la rândul ei a fost dată printre altele pentru modificarea Legii 115/2015, pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Este legea care stabileşte că drept de vot la locale au persoanele care şi-au stabilit domiciliul cu cel puţin 6 luni în comuna/ oraşul/ judeţul respectiv.

 

Altfel, persoanele care şi-au schimbat domiciliul cu mai puţin de 6 luni înaintea alegerilor vor putea să voteze doar în vechea unitate administrativ teritorială unde au locuit.

 

Subiectul comasării alegerilor europarlamentare, locale, parlamentare și prezidențiale își capătă o permanentă febrilitate, iar pentru a vedea modul cum sunt ele văzute de cei ce au responsabilitatea organizării proceselor electorale, ne-am adresat câtorva primari din unitățile administrative ale județului nostrum.

Primarul din Câmpia Turzii, Dorin Lojigan a declarant pentru Făclia că nu vede o problemă în organizarea alegerilor europarlamentare odată la aceeași data cu cele locale. „În primul rând se face o economie la buget. Pe de altă parte, pentru primarii care și-au realizat obiectivele nu mai contează că se fac alegerile la patru ani sau cu trei luni mai repede. Cel puțin pentru mine nu contează pentru că obiectivele fixate au fost realizate”, a spus edilul.

Primarul municipiului Dej, Costan Morar spune că, în opinia sa, e totuna dacă alegerile locale vor fi realizate la timp, în septembrie”, sau mai devreme cu trei luni, odată cu europarlamentarele. „Oricum nu ține de noi. Decizia se i-a la nivel de coaliție”, a spus Morar.

Primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu a explicat că nu este cea mai bună soluție decizia de a organiza alegerile locale în luna iunie, simultan cu cele europarlamentare. „Foarte mulți dintre noi avem proiecte care au finalitate în lunile iulie, august, septembrie. Dacă guvernanții noștri consideră că nu se pot descurca fără noi și că au neapărat nevoie de primari, să le comaseze .M-aș fi bucurat să aud că guvernnații noștri discută despre primari și atunci când le supunem atenției proiectele care vizează dezvoltarea comunelor noastre. Atunci însă foarte puțini își amintesc că suntem colegii lor și că au nevoie de noi. Dacă se vor desfășura europarlamentarele deodată cu localele, acceptăm pentru că până la urmă ei sunt cei care decid”, spune Lucia Suciu, precizând că nu crede că un astfel de demers va duce la o mobilizare mai mare a electoratului la urne.

 

Primarul comunei Vad, David Prunean crede că dacă s-ar apela la comsate s-ar face economii la buget, însă edilul nu crede că se va adopta o astfel de măsură.

„E doar agitație pentru unii care nu au subiecte de dezbatere”, a punctat David Prunean.

În opinia primarului comunei Beliș, Viorel Matiș, comasarea alegerilor nu este o soluție bună.

El spune că pentru unuii alegători ar fi o confuzie totală din cauza numărului mare de buletine de vot.

„Sunt mule buletine de vot, iar oamenii se vor încurca, cu toate că ar fi bine pentru că fiecare primar ar atrage voturi pentru formațiunea sa politică”, a spus Matiș.

Edilul a spus că pentru a se evita confuzie în timpul procesului de vot era bine dacă se lua decizia de comasare a alegerilor anul trecut pentru ca lumea să fie pregătită și bine informată.

 

Grigore Fati, primarul din Apahida vrea respectarea Constituției și a recomandărilor Comisiei de la Veneția.

„O primă comasare se poate face doar pentru cele locale și europarlamentare,  iar a doua pentru Camera Deputaților, Senat și prezidențiale.

Trebuie respectată Constituția și cerințele comisiei de la Veneția, ca să nu mai vorbim de faptul că decalajele față de alegerile normale sunt nedorite pentru primarii care trebuie să-și îndeplinească mandatul de patru ani și cei aleși care nu vor sta ca …  fotbaliștii pe banca de rezervă”, a spus Grigore Fati, primarul din Apahida.

Zeng Ioan, edilul din Mihai Viteazul este împotriva comasării alegerilor. „Nu doresc comasarea, doresc să se respecte Constituția și legislația din domeniu. Locuitorii din mediul rural își complică preferințele cu cinci voturi în fața urnelor. Localele și județenele pot fi asociate cu europarlamentarele, iar parlamentul României și președintele se pot și ele comasa. Un primar în funcție și altul nou ales, vor crea multe probleme până la investire”, a punctat primarul,

Ioan Roman, primarul comunei Viișoara susține că trebuie respectat mandatul primarului de patru ani, adică, spune edilul, „trebuie respectată Constituția”.

„Se pune problema cheltuielilor mari, nu de aici pierde țara, avem alte domenii unde trebuie să blocăm cheltuielile fără noimă. Nu am mai trecut printr-o astfel de experiență, însă electoratul nostru nu subscrie acestei formule a comasării”, a arătat Ioan Roman.

Nici primarul comunei Jucu, Dorel Valentin Pojar nu este încântat de propunerea de comasare a alegerilor. „Eu cred că din punctul nostru de vedere al primarilor, comasarea alegerilor locale cu cele europarlamentare nu ne încântă, deoarece, tot din punctul meu de vedere, noi ne-am făcut planul să avem răgazul necesar derulării unor proiecte până în toamnă, și, deci va fi greu până în iunie luând în calcul votarea bugetelor și demararea procedurilor de achiziții publice a unor importante lucrări investiționale”, a explicat edilul.

D. VATAU

C. PURIȘ

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *