April 27, 2025

Deputata USR Cristina Prună, membră a Biroului Naţional al partidului, apreciază că a fost „nedrept” modul în care i-a fost retras sprijinul Elenei Lasconi în cursa pentru alegerile prezidenţiale.

„Cred că şi doamna Lasconi a făcut nişte greşeli şi cred că este nedrept, însă, cum i s-a retras sprijinul în această cursă. Nişte oameni politici maturi, responsabili, se aşează la masă, poartă discuţii, identifică pericolele. Uitaţi-vă la campania trecută. L-am avut pe acest domn, Călin Georgescu, care a ajuns în turul doi. Şi a ajuns din cauza iresponsabilităţii politicienilor de la putere. Or, noi, ceea ce trebuia să demonstrăm acum este tocmai responsabilitate şi faptul că ne gândim la oameni. Iar asta nu se poate întâmpla decât punând nişte principii pe masă, iar candidaţii să achieseze la acele principii. Şi oamenii ar fi văzut lucrul aceasta şi am fi putut rămâne în ultima săptămână de campanie cu un singur candidat”, a precizat Cristina Prună, pe Facebook, reluând o declaraţie acordată postului B1Tv.

Întrebată care au fost mizele liderilor USR care au decis retragerea sprijinului politic pentru Lasconi, Cristina Prună a apreciat că este vorba despre „preluarea puterii” în partid.

„Sunt unele de putere (mizele – n.r.), pentru a prelua puterea în USR. Nu erau fericiţi cu faptul că pierduseră din putere şi iată că au făcut acest pas. Mie mi se pare regretabil, pentru că până la urmă, noi, înainte de toate, înainte de mize personale, de mize politice mici, cred că trebuie să ne gândim la români şi la ce e mai bine pentru această ţară. Eu sunt o persoană asumată, o persoană liberă. Eu nu susţin o persoană sau alta de dragul de a o susţine. Eu o susţin pentru ideile pe care le promovează”, a spus deputata USR.

Ea a mai precizat că decizia de a susţine sau nu un candidat ar trebui să se bazeze pe principii.

„Cred că menirea noastră ca politicieni este să ne gândim la oameni. Menirea mea în USR este să mă gândesc la politici publice care să facă bine oamenilor care muncesc cinstit în ţara asta, care plătesc taxe şi impozite. Să avem o viziune mai liberală pentru România, că de socialişti ne-am săturat. Îi vedem la tot pasul şi ne tot pun biruri în fiecare zi. Şi eu cred că genul acesta de principii trebuie puse pe masă înainte de a decide retragerea sprijinului pentru un candidat sau altul. Şi astea sunt principiile pentru susţinerea unui candidat”, a spus Cristina Prună.

Comitetul politic al USR, întrunit joi, a votat în favoarea susţinerii lui Nicuşor Dan în cursa prezidenţială. Au fost exprimate 225 de voturi dintr-un total de 248. Dintre acestea 168 au fost în favoarea susţinerii lui Nicuşor Dan (75%), un număr de 50 de membri s-au pronunţat împotrivă (22%), iar 7 s-au abţinut (3%). De asemenea, vineri, Biroul Naţional al USR a decis să mandateze secretariatul general şi coordonatorul de campanie să negocieze încheierea contractelor de promovare pentru preşedinta partidului, Elena Lasconi.

Lasconi a apreciat, joi, că decizia Comitetului Politic al partidului de a-l susţine pe Nicuşor Dan pentru alegerile prezidenţiale reprezintă „un abuz” şi „o execuţie politică ascunsă sub un formalism” de partid. Ea şi-a anunţat intenţia de a-i da în judecată pe cei care au luat această decizie. Totodată, a declarat că şi-ar dori să apeleze la un „vot universal” din partea membrilor partidului, pe tema candidaturii la prezidenţiale.

Articolul Cristina Prună: Cred că e nedrept cum i s-a retras sprijinul Elenei Lasconi apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *