
Corvinul Hunedoara a cucerit în premieră Cupa României la fotbal, după ce a învins-o pe Oţelul Galaţi cu scorul de 3-2, la loviturile de departajare, într-un meci în care scorul a fost egal, după cele 90 de minute (1-1) şi după prelungiri (2-2), miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu.
La prima sa finală, Corvinul, formaţie de ligă secundă, a câştigat trofeul şi are şansa de a evolua în cupele europene, dacă va primi licenţă din partea UEFA.
Gălăţenii au reuşit să deschidă scorul prin sârbul Anes Rusevic (27), din lovitură liberă de la circa 24 de metri. Corvinul a revenit în joc şi a a izbutit egalarea până la pauză, prin Marius Coman (39), după o centrare a lui Pîrvulescu, pe care defensiva gălăţenilor nu a putut-o respinge.
Echipa antrenată de Dorinel Munteanu a primit penalty, după un duel între Bodişteanu şi Neacşa, iar Rusevic a adus-o pe Oţelul din nou în avantaj (58). Echipa de la Dunăre a fost aproape de a tranşa soarta meciului, dar Tănasă a ratat incredibil cu poarta goală, reluând din unghi în plasa laterală (68).
La loviturile de departajare, Oţelul a început bine, cu gol Cisotti şi penalty apărat de Pap (la Coman), însă au urmat trei ratări consecutive ale gălăţenilor (Gaitan, Lameira, Ghiocel), portarul Lefter apărând două execuţii. Corvinul a întors scorul după ce au transformat Manolache şi Bradu, dar Pîrvulescu a ratat (a apărat din nou Pap). Miguel Silva a mai dat o şansă Oţelului, dar Andrei Hergheligiu a marcat şi a adus trofeul echipei hunedorene.
Antrenorul echipei Corvinul Hunedoara, Florin Maxim, a afirmat, după câştigarea Cupei României la fotbal, în faţa formaţiei Oţelul Galaţi, că jucătorii săi au avut şansa de partea lor la executarea loviturilor de departajare.
„Am crezut de când a început competiţia, pentru că ăsta era singurul trofeu pe care puteam pune mâna. Am simţit o energie pe parcursul acestei competiţii, că este momentul nostru. Nu a fost simplu, absolut cu toate echipele pe care le-am întâlnit. A fost o presiune pe noi, şi pe mine şi pe jucători, ne-am dorit să nu ne pierdem echilibrul. Aceste momente aşa se câştigă, să treci peste momentele grele şi să câştigi. Astăzi şansa a fost de partea noastră. Trebuie să învăţăm şi din fotbalul mare, să ne uităm şi la Real Madrid cum suferă până în ultimul minut ca să câştige. Şi asta pentru că au susţinere să câştige în orice moment”, a declarat Maxim la DigiSport.
În vederea participării în Europa League, tehnicianul a spus că a făcut deja o listă cu jucători pe care şi-ar dori să îi transfere pentru a întări echipa.
„Ne-am şi gândit la o listă cu jucătorii pe care îi putem aduce, pentru că nu avem un buget foarte mare pentru cupele europene. Mai vin ceva din partea UEFA, chiar m-am gândit la această listă şi sper să o putem completa. Este frumos. Ştim că nu putem să întindem plapuma prea mult, mai ales că anul viitor va începe şi construcţia stadionului”, a spus Maxim.
El a simţit că energia suporterilor i-a influenţat într-un mod pozitiv pe jucătorii săi: „Despre suporteri ce să mai spun. Eu cred în aceste energii, au fost toate cu noi şi acasă şi în deplasare. Am simţit că vom câştiga, nu pot să vă explic de ce”.
La rândul său, antrenorul echipei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat că îşi asumă înfrângerea din finala Cupei şi a recunoscut că victoria adversarei este meritată.
„Câştigătoarea consider că este meritată, chiar dacă a fost la loviturile de departajare. Noi nu am reuşit să gestionăm cele două momente când am condus pe tabelă. Am făcut nişte greşeli individuale… Sunt responsabil de ceea ce s-a întâmplat pentru că am ales cei 5 jucători care să execute penalty-urile, am avut mare încredere în ei. Aşa că îmi asum această înfrângere în finală. Nu am simţit nicio presiune, eram conştienţi toţi că meciul va fi greu. Repet, Corvinul a câştigat meritat pentru că s-a impus la loviturile de departajare”, a spus tehnicianul la postul Digisport.
„Este o seară tristă pentru mine, pentru Oţelul Galaţi, pentru oraş. Însă această înfrângere trebuie să ne întărească şi să vedem ce facem în viitorul apropiat. Pentru că ne aşteaptă meciuri grele de baraj. Eu am ţinut şi ţin foarte mult la această echipă şi la aceşti jucători. Asta e situaţia, nu am însă nervi aşa de puternici să îi văd cum pierd. Eu mi-am dorit să câştigăm, ei şi-au dorit, tot oraşul a fost alături de noi, dar nu a fost să fie seara noastră. E de datoria mea să motivez jucătorii după această finală pierdută. Nu este nici prima şi nici ultima finală care se pierde, aşa că jucătorii mei trebuie să îşi revină şi să vedem ce putem obţine din acel baraj”, a adăugat Dorinel Munteanu.
Două baraje pentru Europa
În condițiile în care Corvinul a câștigat Cupa României, U Cluj are de trecut de două meciuri de baraj pentru a accede în Conference League în sezonul următor. Primul este barajul cu Oţelul Galaţi, care se va disputa duminică, de la ora 14.30, potrivit unui anunț al Ligii Profesioniste de Fotbal.
Câştigătoarea acestei confruntări va juca, apoi, cu echipa de pe locul al treilea din play-off, pe terenul acesteia, la o dată şi oră care vor fi comunicate ulterior.
Oţelul Galaţi, clasată pe locul 2 în play-out-ul Superligii, şi Universitatea Cluj, ocupanta poziţiei a 4-a în clasamentul din play-out, vor juca barajul datorită faptului că UTA Arad, câştigătoarea play-out-ului, şi AFC Hermannstadt, formaţia clasată pe locul 3, nu au obţinut licenţa pentru cupele europene.
Barajul dintre Oțelul și U Cluj va fi transmisă în direct de Prima Sport, Digi Sport și Orange Sport”, a anunțat LPF.