March 31, 2025

Biroul Electoral Județean Cluj a finalizat centralizarea rezultatelor la renumărarea voturilor, însă procesul verbal va fi întocmit abia duminică. Președintele BEJ Cluj, magistratul Adrian Popescu a declarat pentru Făclia că decizia de a amâna pe mâine întocmirea procesului verbal are la bază o hotărâre a Biroului Electoral Central.

USR Cluj a solicitat Biroului Electoral Central să-i ceară președintelui BEJ Cluj, Adrian Popescu să finalizeze procedura de renumărare a voturilor și să încheie procesul verbal, sâmbătă, 30 noiembrie pentru că data de 1 decembrie 2024, ora 22, stabilită prin decizia BEC nr. 781C/BEC/P.R.2024/28.11.2024 este doar dată limită pentru comunicarea copiilor proceselor-verbale, la cererea membrilor BEJ.

„În fapt, deși renumerarea a fost finalizată în toate secțiile, președintele BEJ Cluj refuză centralizarea datelor și încheierea procesului-verbal final astăzi pe motiv că decizia BEC nr. 781C/BEC/P.R.2024/28.11.2024 prevede data de 1 decembrie ora 22:00. Lecturând art. 2 alin. (6) din această decizie rezultă ca aceasta este doar dată limită pentru comunicarea copiilor proceselor-verbale, la cererea membrilor BEJ. În toată țara procedurile au fost finalizate sau sunt în prag de finalizare. NU NE PERMITEM derularea în paralel a zilei votului pentru alegerile parlamentare și procedurile de renumărare a voturilor pentru alegerile prezidențiale pentru că este vorba în mare parte despre același personal AEP, aceiași statisticieni și vor fi perturbate AMBELE proceduri, respectiv se ridică suspiciuni serioase asupra ambelor proceduri-cel puțin la nivel de percepție. Din ziua de astăzi, 30.11.2024, mai sunt multe ore în care procedura poate fi finalizată, mai ales că s-a finalizat renumărarea în toate secțiile. Vă rog să contactați președintele BEJ 13 Cluj să reia procedurile de îndată. Data: 30.11.2024”, a transmis USR Cluj.

Curtea Constituţională a României a cerut, joi, Biroului Electoral Central renumărarea voturilor valabil exprimate şi cele nule de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *