March 22, 2025

256 de elevi, buni matematicieni și informaticieni, din șapte județe ale țării: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Mureş, Satu Mare și Sălaj se vor întrece în acest weekend la Cluj-Napoca în cadrul Concursului Naţional de Matematică și Informatică „Grigore Moisil”, 2025, ediția a XXXVII-a, informează reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj. Elevii vor concura la disciplinele matematică informatică, nivelurile gimnazial și liceal. Consursul este organizat de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Instituția Prefectului Județului Cluj, Consiului Județean Cluj, Primăria Municipiului Cluj-Napoca și Societatea de Științe Matematice din România

Concursul se desfășoară, în perioada 21-23 martie 2025, din fiecare județ participând 32 de elevi, 20 de elevi la disciplina matematică și 12 elevi la disiciplina informatică. Județul Cluj, gazda acestui concurs național, participă cu două echipaje, potrivit reprezentanților ISJ Cluj. Citând aceleași surse, concursul este înscris în Calendarul național al concursurilor pe discipline școlare al Ministerului Educației și Cercetării, reunește la Cluj-Napoca 256 de elevi, 12 profesori însoțitori, 90 de profesori evaluatori pentru disiciplinele matematică și informatică și 15 inspectori școlari.

Festivitatea de premiere va avea loc la Auditorium Maximum, din cadrul Universității „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoc, ocazie cu care, în deschiderea festivității, participanții, elevi și cadre didactice vor urmări momente artistice și coregrafice oferite de elevii Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia” Cluj-Napoca. Aici, la Cluj-Napoca, oraș al inovației, al tineretului și un important centru universitar, în care se investește continuu în educație și cercetare, elevii participanți, ulterior desfășurării probelor de concurs, vor împărtăși șansa de fi împreună, de a pune în valoare competența și motivația performanței, de a învăța unii de la alții și de a lega prietenii durabile, transmit organizatorii.

Totodată, cu prilejul desfășurării concursului amintit, inspectorul școlar general al ISJ Cluj, Marinela Marc, declară că acesta  „reprezintă nu numai cadrul de a identifica și de a promova excelența în educație, ci și un prilej minunat pentru elevi de a se întâlni, de a lega prietenii cu alți colegi pasionați de cunoaștere”, urând elevilor  să profite din plin de zile petrecute la Cluj-Napoca și să revină cu drag, fie ca studenți, fie ca turiști, în acest oraș care oferă nenumărate posibilități de petrecere a timpului liber. Șefa ISJ Cluj a urat success tuturor participanților, exprimându-și convingerea că, prin pasiunea elevilor pentru disiciplinele matematică și informatică, vor reuși să contribuie la schimbarea în bine a lumii în care trăim.

 

sursă foto: Pagina de socializare Marinela Marc

Tia SÎRCA

 

Articolul Concursul Naţional de Matematică și Informatică „Grigore Moisil”: Peste 250 de elevi se întrec la Cluj-Napoca apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *