February 27, 2025

În privința benzinăriillor care nu mai desfășoară nici o activitate și sunt la ora actuală în stare de severă de deteriorare, directorul Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Cluj, Gheorghe Crăciun declară că din punct de vedere al APM ori proprietarul nu a obținut Acordul de Mediu, ori s-a grăbit cu demararea lucrării, dar pe parcurs nu a mai beneficiat de Autorizația de construcții, iar lucrarea a fost stopată, ori a intrat în faliment.

Dezafectarea implică obligații de Mediu

Ceva s-a întâmplat pe parcurs, lucru care nu a permis finalizarea sau funcționarea stației de furnizare a combustibililor. Ar mai fi variantele în care proprietarul stației nu a mai avut resursele financiare necesare pentru a duce investiția la bun sfârșit sau cea în care proprietarul a intrat în proces. În cazul în care benzinăria nu a funcționat deloc, proprietarul nu are obligații legate de mediu. Dar în situația stopării activității, dacă în cadrul complexului de furnizare a combustibililor există, de pildă, un rezervor de benzină care va fi scos din funcțiune, proprietarul trebuie să precizeze ce măsuri de protecție și decontaminare va lua pentru ca solul să nu fie afectat. Organele de Mediu verifică acest lucru. Operațiunea este valabilă în situația când o benzinărie a ajuns în starea de faliment sau nu mai funcționează din diverse alte motive”, precizează Gheorghe Crăciun. O stație de livrare a combustibililor, pentru a funcționa, are nevoie de Acordul de Mediu, urmat de Autorizția de Mediu, ambele acte fiind emise de APM. Dar acest lucru este valabil doar în situația în care investiția este finalizată. În Cluj Napoca sunt numai trei astfel de situații de stații lipsite de activitate.

Recentul incendiu de la Cernobîl este monitorizat permanent

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat că o explozie, urmată de un incendiu, s-a constatat zilele trecute la noul sarcofag care protejează rămăşiţele reactorului 4 al fostei centrale nucleare nucleare de la Cernobîl, din Ucraina. „Echipele de intervenție aflate la fața locului au acționat la stingerea incendiului și nu au fost raportate victime iar nivelurile de radiaţii din interior şi din exterior rămân normale şi stabile. Continuăm să monitorizăm activ situaţia”, transmit inspectorii AIEA. De asemenea, surse ucrainiene menționează că după o primă evaluare, s-a constatat că atacul a produs avarii serioase, însă nu este clar cât de mult a penetrat sarcofagul și dacă rămășițele dronei au ajuns în interiorul compartimentului de izolare.
Directorul APM Cluj adaugă faptul că în județele din nordul și estul țării, dar în special în zona Bucovinei, se monitorizează în permananță situția eventualuilui nor radioactiv care s-ar putea abate peste România. „Am fost atenționați. Deocamdată nu avem probleme, nu s-a semnalat în județul Cluj o creștere a volumului radiațiilor. De altfel agențiile regionale de mediu ale județelor din estul și nordul țării nu au semnalat nici un incident legat de creșterea radioactivității. APM Cluj este deținătaorea unui laborator amplasat în incinta regionalei „Apele Române Someș-Tisa” care poate semnala orice abatere de la parametrii normali a ceea ce înseamnă radiații. În cazul constatării unor abateri, se întocmește un protocol care se înaintează în regim de urgență la Ministrul Mediului!” – aduagă Gheorghe Crăciun.

Dejul, cel mai poluat oraș din județ

Referitor la calitatea aerului în județul Cluj, Gheorghe Crăciun spune că zona cu aerul cel mai poluat este cea a localității Dej: „În oraș sunt foarte multe centrale de apartament care funcționează pe gaz, iar o parte din gospodării dețin centrale care în loc de lemn utilizează diverse alte deșeuri care, odată cu arderea, emană substanțe poluante”. APM deține șase stații de monitorizare a aerului: patru în Cluj Napoca, una în Dej și alta în comuna Jucu. În urma demarării unui proiect de mediu, AMP Cluj va beneficia de încă patru stații de monitorizare a aerului. „În Cluj Napoca, parametrii de poluare variază de la o zonă la alta, de la o oră la alta, în funcție de trafic, de modul în care centralele sunt utilizate.Dar, în general arterele cu trafic intens sunt cele unde gradul de poluare crește, în special dimineața, când se intră oraș și după -amiaza, când se circulă spre localitățile limitrofe”. – adaugă directoorul Gheorghe Crăciun.

Persoanal redus, timpi mari de așteptare

În privința timpului destul de mare, de ordinul lunilor, în care sunt eliberate Autorizațiile de Mediu, directorul agenției precizează că la ora actuală instituția este subdimensionată în privința personalului. Mai mult, în cursul acestui an încă trei persoane vor părăsi APM prin pensionare. „Volumul de lucru este imens, județul Cluj este unul al investițiilor, trebuie verificate și eliberate foarte multe acte, iar situațiile sunt din ce în ce mai complexe. La care se adaugă faptul că mulți solicitanți vin la autorizare cu acte insuficiente sau lipsite de relevanță. Un dosar întors își poate dubla timpul de așteptare” precizează Gheorghe Crăciun.

Beniamin Pascu

Articolul Clujul și mediul înconjurător. Benzinăriile părăsite apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *