Așa s-a intitulat prima Campanie umanitară de Paște– Parcuri Industriale TETAROM SA
Se spune că atunci când dai de pomană (faci milostenie), Îl împrumuți pe Dumnezeu! Să faci bine aproapelui tău, fără să aștepți ceva în schimb, este una din virtuțile omenești și printre cele mai de seamă virtuți creștine!
În perioada pascală, perioadă marcată poate mai mult decât în restul anului de grija pentru suflet și pentru aproapele nostru, am reușit să confecționăm 35+8 pachete pentru cei mai puțin norocoși decât noi, iar în data de 27.04.2024 am pornit spre Țara Moților, pe traseul: Lita-Buru-Valea Arieșului-Lunca Arieșului-Valea Șesii-Geamăna-Dealul Holhorii-Curmătura-Hădărau-Musca-Roșia Montană.
Pentru noi cei prezenți acolo, a fost o zi intensă, plină de emoție, acesta fiind primul an in care am interacționat direct cu persoanele din teren. Cuvintele nu pot exprima ce am simțit. Recunoștința se citea pe chipurile tuturor, iar fotografiile vorbesc de la sine…
Le mulțumim din suflet clienților și colaboratorilor dar și colegilor noștri pentru implicare și contribuție: FABRICA BOSCH CLUJ, NETROM COMUNICAȚII SRL,MONTEGRA SOLUTIONS, 4UAGENCY, IMPRESS SRL!
Vă așteptăm și pe voi, ceilalți, cu aceeași implicare si contribuție la următoarele campanii pe care le vom organiza. Acesta a fost doar începutul! Este atâta nevoie de implicare dezinteresată și sinceră în societatea românească încât niciodată nu vom fi destui cei care ne punem în slujba Binelui!
SĂRBĂTORI BINECUVÂNTATE, TUTUROR!
TETAROM SA