China respectă deplin suveranitatea daneză şi integritatea teritorială în privinţa Groenlandei, i-a declarat luni ministrul de externe chinez Wang Yi omologului său din Danemarca, Lars Lokke Rasmussen, cu care s-a întâlnit la Beijing.
Şeful diplomaţiei chineze a cerut în schimb ca guvernul de la Copenhaga să adopte o poziţie similară în privinţa preocupărilor de suveranitate ale Chinei.
Cei doi diplomaţi de cel mai înalt nivel s-au întâlnit după ce China a criticat Danemarca pentru primirea făcută săptămâna trecută preşedintei taiwaneze Tsai Ing-wen. Aceasta s-a întâlnit cu parlamentari danezi şi a ţinut un discurs la un summit pe tema democraţiei organizat la Copenhaga.
Reuters
Articolul China respectă deplin suveranitatea daneză asupra Groenlandei apare prima dată în ziarulfaclia.ro. Campania „Transmite un mesaj de