Liceenii care doresc o carieră în domeniul economic și își doresc să devină studenți ai Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) au șansa de a-și asigura un avantaj pentru admiterea în facultate. Acest avantaj îl pot obține participând la concursul „Oeconomicus Napocensis”. Înscrierile la acest concurs sunt deja deschise, iar competiția va avea loc în data de 17 mai 2025, informează reprezentanții UBB.
Citând aceleași surse, concursul este destinat elevilor de clasa a XI-a și a XII-a pasionaţi de ştiinţe economice şi își propune să valorifice cunoștințele elevilor de liceu care doresc să urmeze studii universitare cu profil economic. Competiția se desfășoară în limbile română, maghiară, germană, engleză sau franceză, în funcție de disciplină și opțiunea concurenților și cuprinde un test scris la una din disciplinele: economie generală, matematică, educație antreprenorială, contabilitate, finanțe, marketing, informatică și competențe digitale. „Elevii care se prezintă la concursul Oeconomicus Napocensis pot beneficia de un punctaj suplimentar de 10% din nota obținută la concurs, punctaj care se va adăuga la media generală de bacalaureat, ducând la creșterea mediei de admitere la FSEGA. Mai mult decât atât, 300 de candidați (din clasa a XII-a) și 30 candidați (din clasa a XI-a) care obțin minimum nota 9 la concursul de cunoștințe Oeconomicus Napocensis și se clasează pe primele poziții în ordinea descrescătoare a notelor din cadrul oricărei secțiuni vor fi admiși cu media 10 la concursul de admitere în anul universitare 2025-2026 (respectiv 2026-2027 pentru candidații din clasa a XI-a) la specializările oferite de FSEGA”, anunță reprezentanții UBB.
De asemenea, acestia mai precizează că primul criteriu de departajare pentru admiterea în anul universitar 2025-2026 la specializările FSEGA este nota obținută la concursul Oeconomicus Napocensis în anii 2025 sau 2024. Toate detaliile referitoare la metodologia desfăşurării şi la regulamentul concursului pot fi consultate accesând link-ul: http://FSEGA/oeconomicus/ .
Articolul Cei mai buni liceeni de la concursul Oeconomicus, cu șanse mari să intre la FSEGA apare prima dată în ziarulfaclia.ro.