AFP
Noul guvern de coaliţie de dreapta şi extremă dreapta al premierului Andrej Babic, care a transmis semnale contradictorii cu privire la intenţiile sale privind UE şi ajutorul acordat Ucrainei, a depus jurământul luni în Republica Cehă.
Mişcarea suveranistă ANO (Acţiunea Cetăţenilor Nemulţumiţi) a miliardarului a câştigat alegerile parlamentare din octombrie în acest stat membru al UE şi NATO, cu o populaţie de 10,9 milioane de locuitori.
Aceasta şi-a unit forţele cu SPD de extremă dreapta şi cu partidul Motoriştii, de dreapta, ambele eurosceptice, pentru a forma un cabinet cu 108 membri într-un parlament cu 200 de locuri.În vârstă de 71 de ani, Andrej Babic, al şaptelea cel mai bogat ceh conform revistei Forbes, a fost deja prim-ministru din 2017 până în 2021, dar guvernul său a fost mai centrist şi pro-european.
ANO a co-fondat grupul de extremă dreapta „Patrioţi pentru Europa” din Parlamentul European împreună cu partidul ungar Fidesz al lui Viktor Orban.
Însă, după întâlnirea cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la Bruxelles săptămâna trecută, Andrej Babic a afirmat că nu face parte dintr-un „club” cu liderul ungar şi cu prim-ministrul slovac, Robert Fico.
De asemenea, el a declarat că ajutorul acordat Ucrainei trebuie să fie însoţit de un plan clar de pace şi de încetare a focului.
Declaraţia de politică generală a noului guvern afirmă că UE „are limitele sale” şi că nu are dreptul de a impune decizii care încalcă suveranitatea statelor membre.
Această poziţie anti-tratate este similară cu cea a Ungariei şi Slovaciei.
Articolul Cehia – Noul guvern a depus jurământul apare prima dată în ziarulfaclia.ro.