June 13, 2026

Incapacitatea unei persoane de a-şi aminti visele, la o vârstă mai înaintată, ar putea indica schimbări biologice precoce asociate bolii Alzheimer, conform unui nou studiu australian, transmite miercuri agenţia Xinhua.

Persoanele care nu-şi amintesc visele prezentau, conform studiului, un declin cognitiv de două ori mai rapid comparativ cu cele care şi le aminteau, potrivit unui comunicat publicat miercuri de Centrul pentru Îmbătrânirea Sănătoasă a Creierului (CHeBA) de la Universitatea din Noul Wales de Sud.

Reclamă

Concluziile indică faptul că amintirea viselor poate fi un indicator precoce simplu, dar solid, după cum a declarat Darren Lipnicki, cercetător la CHeBA şi autor principal al studiului publicat în jurnalul ştiinţific Alzheimer’s & Dementia: Diagnosis, Assessment & Disease Monitoring.

„Persoanele vârstnice care nu-şi amintesc visele pot prezenta deja semne precoce ale bolii Alzheimer, chiar dacă memoria lor pare încă normală”, a spus Lipnicki.

„Aceste schimbări par să reflecte o perturbare a reţelei implicite a creierului, acelaşi sistem implicat atât în visare, cât şi în Alzheimer”, a precizat specialistul.

Reclamă

Cercetătorii au descoperit că incapacitatea unei persoane de a-şi aminti visele era puternic asociată genei APOE4, principalul factor de risc genetic pentru boala Alzheimer, şi de nivelurile mai ridicate ale biomarkerului sanguin p-tau217, independent de capacităţile de memorare.

„Creierul ar produce astfel mai puţine vise sau vise mai puţin vii din cauza modificărilor neurodegenerative timpurii”, a spus Lipnicki.

Participanţii care au raportat că nu-şi aminteau visele la începutul studiului erau, de asemenea, mai predispuşi să dezvolte demenţă în deceniul următor, au afirmat cercetătorii.

Din moment ce capacitatea unui individ de a-şi aminti visele poate fi evaluată printr-o simplă întrebare, cercetătorii au afirmat că aceasta ar putea oferi o metodă accesibilă pentru identificarea timpurie a persoanelor cu risc de Alzheimer, mult mai devreme comparativ cu metodele actuale. AGERPRES

Articolul Care este legătura dintre vise și boala Alzheimer apare prima dată în ziarulfaclia.ro. Campania „Transmite un mesaj de

Reclamă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *