În Duminica Sfintei Cruci, 15 martie 2026 – cea de-a treia a Postului Mare -, Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică şi Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla va celebra Sfânta Liturghie la Mănăstirea Maicii Domnului – Sanctuar Arhiepiscopal Major din Cluj-Napoca (str. Romul Ladea, nr. 6), ocazie cu care va avea loc şi o hirotonire diaconală.
După celebrare, Biroul pentru Pastoraţia Familiei din cadrul Episcopiei de Cluj-Gherla şi Surorile Congregaţiei Maicii Domnului invită credincioşii la comuniune în faţa Sfintei Cruci a Domnului, prin procesiunea „Căii Crucii de vindecare pentru familii”, urmând tradiţia deja consacrată în această zi cu profundă însemnătate, o zi ce revarsă raze de speranţă peste drumul Postului Mare, o zi a Sfintei Cruci strălucind deja în lumina Învierii, fiind mărita Înviere sărbătoarea fiecărei duminici de peste an.
Ierarhul, preoţii, diaconii, surorile şi credincioşii, purtând în mod simbolic „Crucea familiei”, vor urca în procesiune „Calea Crucii” de pe colina de lângă mănăstire, pentru a se opri la fiecare troiţă ce are incorporată icoana acelei staţiuni. Lecturile la fiecare staţiune a „Căii Crucii de vindecare pentru familii” le vor face, pe rând, familii de credincioşi greco-catolici.
După ultima staţiune, „Crucea familiilor” va fi aşezată într-un suport pregătit mai înainte iar cei prezenţi, în armonia cântărilor intonate de surori şi primind binecuvântarea Arhiereului, îşi vor depune, fiecare, propria „cruce” şi propriile intenţii în faţa „Crucii familiilor” – de fapt, la picioarele Crucii lui Cristos, invocând har de vindecare şi întărire în credinţă pentru ei şi pentru cei dragi ai lor.
***
Sărbătoarea dedicată Sfintei Cruci de la jumătatea Postului, numită Duminica Crucii, a fost instituită în sec. al VIII-lea, la Constantinopol. La originea acestei sărbători se află ceremonia liturgică a expunerii solemne şi a venerării Sfintei Cruci, care avea loc la Ierusalim, apoi, din sec. al IV-lea şi la Constantinopol (unde a fost adus un fragment al Sfintei Cruci), în Vinerea Patimilor din cultul bizantin. În perioada de la sfârşitul sec. al VII-lea – începutul sec. al VIII-lea, sărbătoarea a fost mutată în Duminica a 3-a din Postul Paştelui.
Articolul Calea Crucii de vindecare pentru familii la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca apare prima dată în ziarulfaclia.ro.