January 30, 2025

Peste 4.000 de liceeni au început de azi, 27 ianuarie 2025, susținerea probelor de evaluare a competențelor din cadrul Bacalaureatului, sesiunea ianuarie 2025. Dintre aceștia 3.778 de absolvenți provin din promoția curentă și 249 din seriile anterioare. Probele orale de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, sesiunea 2025, vor fi urmate de probele scrise, care se vor desfășura în perioada 10-16 iunie 2025.

La nivelul județului Cluj, în această sesiune, 4.027 de candidați (3.778 din promoția curentă și 249 din seriile anterioare), sunt așteptați să susțină examenul național de Bacalaureat în această sesiune, potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj. Din totalul candidaților, 2.685 sunt de la unități de învățământ preuniversitar din municipiul Cluj-Napoca, iar ceilalți, 1.342 de candidați, sunt din celelalte municipii ale județului. Cei 4.027 de absolvenți ai claselor a XII-a participă la probele orale de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, programate în perioada 27 ianuarie-7 februarie 2025.

Calendarul probelor

Citând aceleași surse, probele se vor desfășura la nivelul a 63 de unități de învățământ preuniversitar liceal, în baza unei planificări stabilite la nivelul unităților școlare. În perioada 27 – 29 ianuarie 2025 are loc evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), unde s-au înscris 3.831 candidați. Calendarul probelor orale continuă în perioada 29 – 31 iunie 2025 cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B), unde s-au înscris 456 candidați. Între 3 și 5 februarie 2025 se derulează evaluarea competențelor lingvistice de comunicare într-o limbă de circulație internațională (proba C), având 3.043 candidați înscriși. Această sesiune se va încheia 5-7 februarie 2025 cu evaluarea competențelor digitale (proba D), unde vor participa 3.771.

Reguli de examen

Evaluarea competenţelor se realizează, pentru fiecare candidat, de către doi profesori examinatori (cadrul didactic care a predat disciplina respectivă la clasă și un alt cadru didactic de aceeaşi specialitate din unitatea de învăţământ). Rezultatele obţinute de fiecare candidat la probele de evaluare se exprimă prin stabilirea nivelului de competenţă corespunzător, în concordanță cu grilele naționale sau europene (așadar, nu se acordă note sau calificative de tip admis/respins). Probele orale de evaluare a competențelor sunt monitorizate audio-video. Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare. Încălcarea dispoziţiilor privind introducerea de materiale interzise în sălile de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă respectivele materiale au fost sau nu au fost utilizate. În situația în care un candidat refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale, se consideră că acesta nu a susţinut proba.

Probele scrise, în luna iunie

Probele orale de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, sesiunea 2025, vor fi urmate de probele scrise, care se vor desfășura în perioada 10-16 iunie 2025, potrivit calendarului stabilit de Ministerul Educației și Cercetării. Afișarea primelor rezultate va avea loc în data de 20 iunie 2025 (până la ora 12:00), iar contestațiile se pot depune în intervalul orar 14:00 – 18:00, în aceeași zi. Rezultatele finale vor fi comunicate în data de 30 iunie 2025. Un candidat este declarat promovat la examenul național de bacalaureat dacă îndeplinește, cumulativ, următoarele condiţii: a susţinut probele de evaluare a competenţelor, a susţinut toate probele scrise și a fost notat cu minimum 5 la fiecare dintre acestea, obținând, în final, cel puţin media 6 la probele scrise.

Informații utilie cu privire la examenul național de Bacalaureat, sesiunea 2025 sunt disponibile, accesând următorul link: https://www.isjcj.ro/bacalaureat-2025-inscrieri-competente/.

Tia SÎRCA

Articolul BAC 2025: Peste 4.000 de liceeni susțin primele probe orale apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *