April 28, 2026

Clujeanul Augustin Feneșan, prim – vicepreședinte al Consiliului Național al IMM România, confederație patronală reprezentativă la nivel național pentru sectorul IMM, entitate ce cuprinde 104 structuri teritoriale, 60.000 de firme mebre și 50.000 de antreprenori, a declarat pentru cotidianul Făclia: „Numai cu tăieri nu se poate relansa economia. Asta trebuie să înțeleagă primul ministru, Ilie Bolojan. Suntem la un pas de a angrena economia României într-o spirală cu vârful în jos, spre o gaură neagră. Riscăm, deci, un vârtej economic de nestăpânit, cu încasări tot mai mici la buget ți nici pe departe cele pe care și le-a prognozat primul ministru. Dacă asta este gândirea economică a guvernului – premierul fiind port-vocea guvernului – România va înregistra o dublă prăbușire: economică și financiară” precizează Austin Feneșan.

Spirala neagră: Oamenii pierd, firmele pierd, statul pierde!

Acesta consideră că „Va veni un moment de unde nu vei mai avea ce tăia, nu-i vei mai putea stoarce pe români cu taxe și impozite, pentru că nu mai au de unde, nu vei mai colecta sume nici de la intreprinderile mici și mijlocii, pentru tot mai multe se îndreptă spre faliment, iar de marile companii tot mai greu te vei putea atinge. Chiar am observat că mediul de afaceri trăiește o tot mai acută „epidemie” de insolvabilitate, mii de firme devenind de la o zi la alta tot mai vulnerabile finaciar, cu bugete tot mai subțiri. Este evident că nu-și vor mai putea procura materia primă, nu vor mai avea comenzi, dacă nu va fi producție, nu vor putea da salarii și vor ajunge să dea oamenii afară. Deci statul nu va câștiga, nu-și va mai lua „partea”. Mai mult, statul va trebui să asigure acelor disponibilizați banii pentru șomaj. Actuala politică însemană: oamenii pierd, firmele pierd, statul pierde. Asta este spirala neagră. Unde este deci marea reformă, unde este ieșirea din criză? Poate doar în pixul guvernului” menționează Feneșan.

PSD „amenință” cu ieșirea de la guvernare. Nimeni nu-i mai crede!

Prim vice-președintele IMM ROMÂNIA adaugă: „Ideile acestea le-a preluat și PSD , care cochetează cu ieșirea de la guvernare, dar nu îndrăznește totuși să o facă. PSD-iștii sunt tot mai vocali dar lipsiți de concretețe. Spun că vor ieși de la guvernare, deoarece premierul îi sfidează și face doar ce avrea el. În primul rând măsurile pe care le propune PSD sunt generice, aproape super fluu, nici nu știu cine mai este atent la ele. Tot „amenință” cu plecarea de la guvernare dar nimeni nu mai crede asta. Pentru că – așa cum spunea un prim-ministru la Davos – dacă nu ești la masa negocierilor, ești în meniu. PSD se complace la ora actuală, Bolojan profită de starea lor de indecizie și se impune ignorându-i. Să nu credeți că românii nu simt și nu văd lucrurile astea.

Și noi, IMM ROMÂNIA, pregătim un set de măsuri, printre care și relansarea Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM, care a constituit un real ajutor pentru acest segment economic, la care se adaugă alte măsuri care nu impactează bugetul României. Vrem să demarăm și să consolidăm IMM-urile, pentru că până în prezent au avut parte doar de frâne, de opreliști, de taxe și iar taxe. Ori asta nu înseamnă relansare economică. Zona IMM este fundamentală pentru economia unei țări. Guvernul o grevează cu tot felul de biruri prin fisacalizări excesive, creșteri de capital social forțate, măriri de TVA la produsul finit etc.” spune Austin Feneșan.

Ecartul va dovedi. Esența ecartului este timpul!

În privința finanțării IMM -urilor, vice-președintele IMM ROMÂNIA specifică: „Este nevoie urgentă de garantarea accesului la finanțări. În momentul de față firmele aproape că nu mai au acces la creditare. Băncile preferă să pună la dispoziția statului credite, statul fiind ca o sugativă avidă de bani și, spre deosebire de firme, este un client sigur pentru care băncile depun un efort mic. Statul e stat, iar sutele de angajați din bănci nu mai stau să analizeze prea mult dosarele de creditare, să facă tot felul de verificări și să analizeze riscuri, așa cum trebuie să facă în dreptul companiilor. În caz de neachitare a creditelor, băncile din două click-uri iau sumele de la Ministerul de Finanțe și au rezolvat. În contextul acesta, pentru economia privată creditele se obțin foarte greu. Și chiar dacă se obțin, dobânzile te scot de piață. Eu consider că în astfel de condiții, economia românească va avea o mare problemă cu finanțarea. Gânduți-vă că 96% din firmele din România sunt IMM-uri și trebuie să traverseze o astfel de experiență. Nu ai credite, nu produci. Nu produci, ești gata. Deci avem nevoie urgentă de acces la finanțare și sistem de garantare a creditelor. Cândva au înființat Banca de Investiții și Dezvoltare dar eu nu am constat o implicare serioasă a acestei bănci în zona IMM. De altfel s-a schimbat de vreo trei ori conducerea băncii dar mare lucru nu s-a întâmplat în economie. În schimb ne lăudăm că au fost de mare succes taote acele inițiative: IMM Invest, IMM Agricultură, IMM nu știu de care. În România sunt foarte multe firme care ani la rând au avut o politică standbay, de așteptare, generată tot de situația gelationoasă a economiei. Acum vor trebui să se hotărască. România înregistrează la ora actuală un val foarte mare de insolvențe și închideri de firme. Efectele se vor vedea însă peste doi, trei ani. De aceea spun că măsurile pe care Ilie Bolojan le ia acum, vor fi sub incidența unui ecart. Ecart care nu ne va ierta și se va dovedi foarte agresiv cu economia. Esența ecartului este de fapt timpul. Timpul va judeca tot ceea ce facem acum!”

Mercosur: Vor fi avantajate doar țările dezvoltate!

Vice-președintele IMM-urilor adaugă:„Acordul Mercosur este o mișcare foarte laborioasă, care pentru unele țări prezintă aspecte favorabile, pentru altele mai puțin. Cine va câștiga din Mercosur vor fi țările dezvoltate, pentru că acestea dau ora exactă în economia Europei. Asta și explică faptul că în privința acordului, doar jumătate din țări l-au semnat. România a semnat dar trebuie să fie foarte atentă. Ne poate costa scump această semnătură dacă nu suntem vigilenți. Și nu doar în zona agriculturii, ci și în zona industriei alimentare și chiar a economiei în general, pentru că balanța țării depinde chiar și de modul cum administrăm acest acord. Noi avem un patrontat mare, puternic pe agricultură. Nu este de talia celui francez dar nu poate fi neglijat. Nu știm exact ce evoluție vor avea lucrurile dar este absolut obligatoriu ca Ministerul Agriculturii și Ministerul de Externe să ia în considerare opiniile fermierilor români. Dacă piața românească va fi invadată de produse din America latină, la prețuri de dumpind și de o calitate îndoielnică, fermele românești își vor închide porțile. Cine va răspunde? ” conchide retoric Ausgutin Feneșan.

Acesta este trendul

Un număr de 83.232 de firme au fost radiate la nivel naţional în 2025, cu 0,27% mai multe comparativ cu perioada similară din anul anterior, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC). Cele mai multe radieri au fost înregistrate în Municipiul Bucureşti, respectiv 14.763 (număr în creştere cu 13,72% faţă de anul 2024), şi în judeţele Cluj (4.244, -1,07%), Constanţa (3.354, +6,04%), Bihor (3.330, +18,76%), Ilfov (3.200, +21,77%) şi Timiş (3.169, -7,64%). La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa (532, în scădere cu 4,66% faţă de ianuarie – decembrie 2024), Călăraşi (569, -1,39%), Giurgiu (658, +10,22%), Covasna (667, minus 3,19%), Teleorman (670,+1,82%) şi Caraş-Severin (711, -2,20%). Creşteri semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Ilfov (+21,77%), Bihor (+18,76%) şi Sibiu (+17,88%), în timp ce scăderile cele mai mari au fost raportate în Dâmboviţa (-31,98%), Harghita (- 21,22%) şi Botoşani (-19,58%). Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 18.554 (-2,85%, raportat la 2024), agricultură, silvicultură şi pescuit (7.596, -14,30%), activităţi profesionale ştiinţifice şi tehnice (6.835, -6,13%), respectiv transport şi depozitare (6.782, -12,32%). În decembrie 2025, au fost consemnate 8.426 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (1.293) şi în judeţele Cluj (473), Ilfov şi Constanţa (357 fiecare), Iaşi (323) şi Timiş (315).

Beniamin Pascu

Articolul Augustin Feneșan, prim-vicepreședinte IMM România: Ieșirea din criză este doar în pixul guvernului. Realitatea infirmă! apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *