70 de locuri disponibile pentru seniori în diferite grade de dependență
Începând cu 20 martie 2026, persoanele interesate pot depune dosarele de admitere pentru Căminul „Sfântul Vasile cel Mare” din Cluj-Napoca, potrivit anunțului făcut ieri de primarul Emil Boc în deschiderea ședinței de Consiliu local.
”Recepția acestui centru este finalizată. Din acest moment ne aflăm în procedură de acreditare, documentația fiind trimisă la Ministerul Muncii. Urmează ca în maxim 30 de zile să vină acreditarea și după încă 30 de zile, unitatea să poată primi primii oaspeți… Cele 70 de locuri sunt repartizate în felul următor: 35 de locuri destinate persoanelor care vor fi încadrate de comisie în grad unu de dependență, -persoane imobilizate la pat sau aproape-, 25 de locuri pentru gradul doi de dependență,-semidependente- și 10 locuri pentru persoane care sunt în risc de dependență”, a precizat primarul.
Admiterea se face pe baza unui dosar complet, evaluat în conformitate cu criteriile prevăzute de legislația în vigoare. Fiecare solicitare este analizată individual, în funcție de situația socială și medicală a persoanei.
Condiții moderne pentru 70 de beneficiari
Căminul oferă 70 de locuri de cazare, distribuite în 42 de camere spațioase, într-un mediu modern, adaptat nevoilor seniorilor. Beneficiarii vor avea acces la o gamă variată de facilități, inclusiv cabinete medicale, sală de mese, bibliotecă, spații de relaxare și zone exterioare amenajate pentru activități în aer liber.
Potrivit administrației, toate spațiile sunt concepute pentru a asigura siguranță, confort și un stil de viață adecvat vârstei.
Cum se depun dosarele
Dosarele de admitere pot fi depuse începând cu 20 martie, în două moduri: fizic, la sediul căminului de pe Calea Baciului nr. 18; online, la adresa de e-mail: [email protected].
Programul de depunere este: luni – miercuri: 08:00 – 16:00; joi: 08:00 – 17:30; vineri: 08:00 – 14:30
Pentru a fi eligibil, dosarul trebuie să includă documente de identificare, acte medicale și sociale, dovezi privind veniturile, precum și alte documente relevante pentru evaluarea solicitantului. De asemenea, este necesară completarea mai multor formulare și declarații, unele obligatorii, altele opționale.
Autoritățile atrag atenția că numărul de locuri este limitat, iar admiterea se face strict pe baza evaluării dosarelor și a criteriilor legale aplicabile.
Articolul Au început înscrierile pentru Căminul „Sfântul Vasile cel Mare” din Cluj-Napoca apare prima dată în ziarulfaclia.ro.