Autoritatea Teritorială de Ordine Publică din Cluj a încercat pe parcursul anului trecut ca prin pârghiile pe care le-a avut la dispoziție să asigure o bună desfășurare și sporire a eficienței serviciului polițienesc din județ.
Consilierul județean Maria Forna, președintele acestui organism între 2020-2024, spune că pe parcursul anului trecut au fost demarate o serie de acțiuni menite să aducă o îmbunătățire a calității vieții cetățenilor. Una dintre priorități a fost combaterea consumului de droguri.
Astfel, a fost derulat proiectul „Prevenire consumului de droguri în rândul adolescențilorclujeni- ALEG”, în cadrul căruia au fost organizate mai multe dezbateri cu tineri de liceu din Cluj-Napoca, Huedin, Turda, Gherla și Dej. Ultima conferință pe tema campaniei antidrog la nivelul județului Cluj a avut loc la Liceul “Victor Ungureanu” de la Câmpia Turzii.
La dezbaterile ședinței din luna iunie au fost puse în discuție două proiecte inițiate de către Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, acestea fiind de mare interes pentru tinerii din județul Cluj.
Unul dintre proiecte a avut ca obiectiv prevenirea consumului de droguri, „Prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor clujeni” , acest proiect fiind practic o continuare a celui care s-a desfășurat la nivelul anului 2023.
Echipa de coordonare a proiectului a fost constituită din persoane din cadrul Inspectortatul de Poliție Județean Cluj, conform regulamentului toate proiectele se desfășoară sub directa implicare a Inspectortatul de Poliție Județ dar partenerii proiectului au fost Consiliul Județean Cluj prin ATOP, primăriile, Municipiul Cluj Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Dej, orașul Huedin, Inspectoratul Școlar Județean, Federația părinților din județul Cluj, și alte instituții sau ONG-uri, parteneri privați care activează în domeniul prevenirii.
Al doilea proiect inițiat a fost „Prevenirea bullyingului și a cyberbullyingului”, dat fiind fatul că, pe lângă fenomenul consumului de droguri există un alt fenomen care se întâmplă în școlile clujene și nu numai, acesta fiind bullyingul iar în mediul on-line cyberbullyingul.
„Ca și obiective stabilite, au fost informarea grupurilor țintă asupra consecințelor celor două fenomene și scăderea riscului de victimizare în județul Cluj.
Membrii ATOP au hotărât să acorde sprijin financiar pentru finanțarea proiectelor mai sus menționate, acestea fiind aprobate și de către plenul Consiliului Județean Cluj”, a precizat Maria Forna.
Campania de sterilizare a câinilor
Pe fondul incidentelor apărute ca urmare a interacțiunii dintre câinii fără stăpân și persoane, în mai multe zone din județul Cluj, la ședința din luna iulie au participat Anamaria Nemeș – reprezentant al Asociației Sirius Animal Rescue Cluj, Iftimia Ștefania-medic primar veterinar, președintele Federației pentru Drepturile Animalelor Transilvania și Daniel Câmpean din cadrul Biroul Administrare Patrimoniu/ Direcţia Juridică/Consiliul Județean Cluj.
„În urma discuțiilor purtate s-a constatat faptul că prevenția constituie primul și cel mai important pas în lupta împotriva creșterii continue și necontrolate a numărului de câini fără stăpân, motiv pentru care, prin intermediul Autorității Teritoriale de Ordine Publică, cu sprijinul și implicarea Inspectoratelorde Poliție și de Jandarmi Județene Cluj, al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Cluj, s-a continuat campania de informare publică cu privire la obligativitatea sterilizării câinilor.
Primăriilor clujene li s-a adresat rugămintea ca, în măsura în care este posibil, să își cuprindă în bugete sume destinate sterilizării respectiv, după caz, identificării şi înregistrării câinilor cu stăpân, de pe raza unităților administrativ-teritoriale. Având în vedere dezbaterile care au avut loc pe acest subiect, s-a convenit întocmirea unei adrese către Direcția Sanitar Veterinară, cu rugămintea de a realiza un recensământ al câinilor cu stăpân la nivelul tuturor UAT-urilor din județul Cluj.
Necesitatea obținerii acestor informații a rezultat din faptul că a fost dovedit, în decursul anilor, că principalii „furnizori” ai animalelor fără stăpân sunt câinii cu stăpân. În acest sens, marea majoritatea a proprietarilor, nu respectă prevederile legale referitoare la sterilizarea animalelor deținute și interzicerea abandonului sau uciderea puilor fătați”, a explicat Maria Forna.
Drone pentru Salvamont
O altă prioritate a ATOP a vizat susținerea Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj în vederea eficientizării activității de salvare a persoanelor aflate în dificultate în zone de munte sau în alte situații. Astfel, a fost invitat Frățilă Gheorghe, director al Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj pentru a pune în discuție importanța utilizării dronelor în operațiunile de căutări montane și necesitatea unui sistem de colaborare între instituțiile care au în dotare drone.
Reprezentantul Serviciului a venit cu propunerea înființării unui grup de lucru, care să aibă în componență câte o persoană nominalizată de către fiecare instituție care deține drone și împreună să găsească modul concret în care pot colabora în situații de urgență.
În cadrul ședinței din luna august a fost invitat Comandorul Bazei 71 Aeriene Câmpia Turzii, domnul Dumitru-Călin Hulea pentru a prezenta membrilor ATOP activitatea, dezvoltarea și modernizarea la standarde NATO a Bazei 71 Aeriene ” General Emanoil Ionescu”, Câmpia Turzii.
Tot atunci a fot analizat alături de Alin Danci, șef serviciu Biroul Administrare Patrimoniu/ Direcţia Juridică/Consiliul Județean Cluj și de Anamaria Nemeș, reprezentant al Asociației Sirius Animal Rescue Cluj stadiul implementării programului de sterilizare a câinilor în unităţile administrativ – teritoriale de pe raza județului Cluj.
La ședința din luna septembrie, a fost participat inspectorul școlar general, prof. Marinela Marc, pentru a prezenta membrilor ATOP măsurile care au fost luate în ceea ce privește pregătirea școlilor pentru începerea anului școlar. În acest sens, Inspectoratul Școlar a organizat întâlniri cu directorii unităților școlare și cu primarii unităților administrativ-teritoriale, pentru a analiza situația existentă, dificultățile cu care se confruntă, precum și pentru a identifica soluții, astfel încât să fie asigurate condiții cât mai bune pentru începerea noului an școlar.
Problema imigranților
O preocupare a ATOP a fost legată de activitatea Centrului de Transfuzii din Cluj-Napoca și motivele pentru care donarea de sânge are o importantă atât de mare. În acest sens, a fost invitată doamna Dr. Ruxandra Novac, directorul Centrului de Transfuzii.
Totodată, ATOP s-a implicat în soluționarea problemelor cu care se confrunt Serviciul pentru Imigrari Cluj. În cadrul discuțiilor purtate cu inspectorul principal de poliție Tămaș Ciprian Adrian, șeful instituției s-a concluzionat că lucrurile s-au îmbunătățit față de anii precedenți, la nivelul structurii au survenit câteva schimbări favorabile lor, atât la nivel legislativ cât și organizatoric.
A fost confirmat faptul că, numărul cetățenilor străini prezenți în comunitățile clujeană este din ce în ce mai mare, existând o cerere foarte mare pentru forță de muncă, forță de muncă ieftină venită, în special, din țările din Asia și mai nou au început să vină și cetățeni străini din zona Africii.
„ATOP va continua pe viitor să acorde sprijinul constant, transparent și imparţial cetăţenilor, societăţii civile reprezentate prin fundaţii sau asociaţii, autorităţilor locale, menţinându-şi disponibilitatea de a acorda necondiţionat consultanţă acestor organisme”, a conchis Maria Forna.
Articolul ATOP Cluj în 2024 apare prima dată în ziarulfaclia.ro.