Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Cluj atrag atenția cetățenilor să fie atenți la apelurile false deoarece în ultima perioadă au fost raportate mai multe apeluri false, în aparență din partea unor instituții, companii sau unități bancare, prin care li se cere utilizatorilor să furnizeze anumimte date. Aceste apeluri false se folosesc prin o tehnică numită spoofing, informează polițiștii clujeni.
„Spoofing-ul telefonic reprezintă un tip de atac cibernetic fără complexitate tehnică, prin care atacatorii pot realiza apeluri către victime folosind, în aparență, un număr de telefon diferit. VoIP permite unui atacator să facă un apel telefonic prin intermediul internetului, astfel permițând manipularea informațiilor de contact văzute de către persoana apelată. Nefiind constrânși de vreo cartelă telefonică sau alt serviciu similar, aceștia pot folosi numere de telefon ale unor alte entități ca mască, folosindu-le identitatea”, explică reprezentanții IPJ Cluj.
Pentru a se feri de persoanele rău intenționate, polițiștii recomandă cetățenilor ca în cazul în care sunt sunați în numele unei bănci sau instituții să nu ofere prin telefon nicio informație referitoare la datele personale (PIN-ul cardului, numărul contului, parole de acces etc.), subliniind faptul că niciodată băncile nu cer datele cardului prin telefon.
În asemenea cazuri, polițiștii sfătuiesc cetățenii să nu dea curs acţiunilor solicitate telefonic (de exemplu datele cardului), să întrerupă convorbirea sau să se deplaseze personal la sediul băncii pentru a cere clarificări.
Tia SÎRCA
Articolul Atenție la apelurile false. Cum să te aperi de atacurile răufăcătorilor apare prima dată în ziarulfaclia.ro.