April 28, 2026

Facultatea de Business, din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), devine prima școală de business din România care obține certificatul „Assurance of Learning” acordat de AACSB (Association to Advance Collegiate Schools of Business) ca recunoaștere a înaltei calități a programului de licență Administrarea Afacerilor (în limba engleză).

Certificarea este rezultatul participării la Programul „AACSB Quality in Assurance of Learning”, la care participă doar un număr limitat de școli de business din întreaga lume. Distincția confirmă calitatea proceselor educaționale și angajamentul ferm al facultății pentru dezvoltarea continuă a standardelor academice. Pe parcursul evaluării, experții AACSB au remarcat angajamentul constant al facultății pentru îmbunătățirea predării, structura clară a proceselor de evaluare și modul în care deciziile academice sunt construite pe baza rezultatelor obținute. Coordonarea procesului de certificare a fost asigurată de conf. univ. dr. Monica Maria Coroș, prodecan al Facultății de Business.

Prin alinierea programului Administrarea Afacerilor (în limba engleză) la standardele de calitate riguroase ale AACSB este demonstrată integritatea proceselor de evaluare a rezultatelor învățării și este confirmată capacitatea facultății de a organiza cicluri complete de evaluare a competențelor dobândite de studenții programului și de a implementa procese de îmbunătățire continuă a acestuia, axate pe creșterea performanței educaționale. „Suntem extrem de mândri de această realizare! Certificatul Assurance of Learning, acordat de către AACSB, ne plasează în rândul facultăților de business de elită de la nivel global. Este o confirmare puternică a angajamentului nostru față de calitate, inovație și formarea viitorilor lideri. De asemenea, doresc să transmit recunoștința și aprecierea mea sinceră cadrelor didactice, studenților și partenerilor noștri. Fără implicarea și dedicarea lor, acest rezultat remarcabil nu ar fi fost posibil. Această reușită este dovada unei comunități unite și orientate spre performanță!”, a declarat conf. univ. dr. habil. Valentin Toader, decanul Facultății de Business.

Beniamin Pascu

Articolul „Assurance of Learning” în România O certificare de prestigiu pentru Facultatea de Business – UBB apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *