
Muzeul Municipal din Dej este gazda ultimei expoziții de artă din acest an, generic întitulată „Colindele inimii – Culorile Speranței, un eveniment pentru suflete mari”.
Organizată de 22 de pictori dejeni, sub auspiciile Primăriei Dej și în colaborare cu Asociația Filantropică „Dr. Horea Mânzat”, expoziția a fost vernisată joi, 5 decembrie, de către muzeograf Ovidiu Rus și Monica Buzași, președinta asociației filantropice dejene.
Cu acest prilej, pe simezele muzeului au expus: Mariana Apostol, Mircea Ardeleanu, Marius Banc, Dorina Bodea, Daniela Botcă, Daniel-Cristian Cîmpeanu, Dan Daniel Emilian, Ana-Maria Galea, Robert Gal, Octavian Gheorgheanu, Paul Haranguș, Elisabeta Kovacs, Eva Marczian, Gabriela Meșter, Gabriela Mureșanu, Rodica Pop, Lorand Puși, Liviu Roșca, Mărioara Silvășan, Irina Suărășan, Marius Tămaș și Violeta Tomai. Iar dacă seara de joi a reuşit „să deschidă sufletele” celor prezenți la eveniment, acest fapt s-a datorat nu numai culorilor ci și colindelor oferite de Ioana Maria Câmpan, interpretă de muzică populară și muzică religioasă, o voce caldă și armonioasă, acompaniată de o orchestră de profesioniști.
„Dumnezeu mereu ajută prin oameni cu suflet mare! Astfel de oameni am avut alături în seara aceasta, în fața cărora mă înclin! Mulțumiri pictorilor dejeni care au donat tablouri, în special părintelui Daniel Cîmpeanu pentru picturile donate și sprijin în organizare, solistei Ioana Maria Câmpan și formației, gazdelor pentru ajutorul dat pentru buna desfășurare a evenimentului, cofetăriei „Bueno” pentru platouri, tuturor celor care ne-ați fost alături! Se mai pot cumpăra picturi până în data de 13 decembrie și vă reamintesc că bănuții sunt pentru două cazuri: Ionuț Cupșa, un tânăr imobilizat la pat în urma unui accident de muncă (costurile ridicate pentru îngrijire depășind posibilitățile financiare ale familiei) și un băiețel din Rusu de Jos, crescut de mătușa lui și de bunica bolnavă. Mulțumim celor care a-ți achiziționat în seara aceasta tablouri! Sărbători fericite tuturor, cu sănătate, bucurii și liniște în suflet!” – au fost cuvintele de încheiere rostite de doamna Buzași, președinta Asociației Filantropice „Dr. Horea Mânzat”.
Prin urmare, vizitând expoziția de artă organizată de pictorii dejeni veți descoperi nu doar frumusețea lucrărilor expuse, deoarece veți avea și ocazia de a lua parte la o inițiativă pornită din inimile artiștilor și a contribui astfel la schimbarea în mai bine a vieții unui tânăr și a unui copil aflați în dificultate.
M. Vaida