February 22, 2025

Fostul antrenor al CFR-ului, Andrea Mandorlini, a rămas în anturajul clubului din Gruia și după ce a fost schimbat din funcție în urmă cu 13 luni cu Adrian Mutu. În tot acest timp, tehnicianul italian a fost responsabil cu găsirea de jucători de valoare pentru Academia de fotbal a feroviarilor. Contractul acestuia cu CFR Cluj se va încheia la sfârșitul acestei luni, și spune că așteaptă momentul oportun pentru a prelua o nouă echipă.

„Am un contract de colaborare cu CFR Cluj, care se încheie la finalul acestei luni. Am avut câteva oferte, chiar și din Italia, dar aștept momentul potrivit să preiau următoarea echipă

Am văzut multe partide în această perioadă. M-am mișcat, am văzut meciuri și am urmărit jucători.

Nu vreau să intru în detalii în legătură cu ce se petrece la CFR. Pot să îmi spun părerea, dar din punct de vedere tehnic. CFR a pierdut mulți jucători în vară, dar este pregătită, cu siguranță, să se bată la titlu, cu FCSB, cu Craiova. Sunt și outsideri, ca Dinamo sau Rapid, echipe importante. Dar CFR Cluj poate câștiga campionatul. Rămâne o echipă importantă. Asta este istoria CFR-ului. Sigur se va lupta să câștige campionatul”, a spus tehnicianul italian, pentru ProSport.

În ultimul său mandat la CFR Cluj, italianul a lăsat echipa pe locul 2, la 11 puncte în spatele liderului FCSB, fiind înlocuit de Adrian Mutu în etapa a 22-a, după o înfrângere cu FC Botoșani. Venirea lui Mutu nu a adus însă o apropiere de primul loc, dimpotrivă, feroviarii căzând pe locurile 3-4 în clasament.

”Îi urez multă baftă lui Chivu”

Andrea Mandorlini știe perfect ce înseamnă să antrenezi în Italia, mai ales în Serie A și știe ce îl va aștepta pe Cristi Chivu odată cu preluarea echipei Parma, aflată pe poziție retrogradabilă cu 13 etape înainte de terminarea campionatului.

”Este o mare surpriză numirea lui Chivu la Parma, da. O ocazie importantă pentru un antrenor tânăr, cum este el. O ocazie mare, dar o situație foarte dificilă. Pentru unul care nu a mai antrenat la acest nivel este o oportunitate foarte mare.

Fotbalul s-a schimbat. Nu îmi place să judec. Directorul sportiv de la Parma are mare experiență, Parma este un club puternic și se pare că crede în această idee. Personal, cred că ai nevoie de puțină experiență. Eu am ajuns în Serie A, după foarte multe meciuri antrenate în Serie C, Serie B, dar fotbalul s-a schimbat acum. Îi urez multă baftă. Nu are experiență, dar are entuziasm.

A antrenat la Inter Primavera, dar e o foarte mare diferență între Primavera și o echipă de seniori. Chiar dacă el cunoaște „viața de vestiar”, nu are experiență ca antrenor și nu-i va fi ușor.

Cu juniorii este altceva. La Parma este important să-și impună jocul, ideile. Are nevoie de puncte, de rezultate, pentru a primi încredere. Parma este pe o poziție delicată. Sunt 5-6 echipe care se bat pentru evitarea ultimului loc care retrogradează.

Nu vreau să dau sfaturi. Entuziasmul său este o armă foarte importantă. Dar nu îi va fi ușor. Are o misiune foarte dificilă, dar și foarte frumoasă, dacă salvează echipa.

Marii jucători știu cum stau lucrurile într-un vestiar, a văzut mari jucători, a lucrat cu mari antrenori.

Este un plus pentru Dennis Man și Valentin Mihăilă că au un antrenor român, sigur, dar ei sunt de mult timp în Italia și jucat bine și cu Fabio Pecchia, fostul antrenor.

Andrea Mandorilini are 122 de partide în care a stat pe banca unor echipe din Serie A și 242 de meciuri antrenate în Serie B. Atalanta, Siena, Genoa, Hellas Verona sunt formațiile pe care Mandorlini le-a pregătit în prima ligă italiană.

 

Articolul Andrea Mandorlini crede în continuare în fosta sa echipă: ”CFR a pierdut mulți jucători, dar poate să câștige campionatul” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *