7 noiembrie 2026

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost învinsă de italianca Elisabetta Cocciaretto, a şaptea favorită, cu 6-3, 6-0, joi seara, în optimile de finală ale turneului Transylvania Open (WTA 250), găzduit de BTarena din Cluj-Napoca şi dotat cu premii totale de 275.094 de dolari.

Ana Bogdan (32 ani, 120 WTA) s-a înclinat după numai 69 de minute, în al treilea său meci cu Cocciaretto.

Ana Bogdan s-a impus în prima confruntare, cu 6-1, 6-3, în 2021, în primul tur la Roland Garros, iar Cocciaretto (24 ani, 60 WTA) a câştigat anul trecut la Charleston, în primul tur, cu 2-6, 6-1, 7-6 (8/6).

Românca rămâne cu un cec de 4.160 de dolari şi 30 de puncte WTA.

Ana Bogdan era ultima reprezentantă a României pe tabloul principal, după ce Gabriela Ruse, Sorana Cîrstea, Irina Begu, Simona Halep şi Jaqueline Cristian au fost eliminate încă din primul tur.

O altă italiancă, Lucia Bronzetti, s-a calificat în sferturile de finală. După ce a învins-o pe Simona Halep cu 6-1, 6-1, în primul tur, Bronzetti a eliminat-o, joi, pe americanca Peyton Stearns, a treia favorită, cu 6-2, 7-6 (7/1).

Cocciaretto şi Bronzetti vor fi adversare în sferturile de finală.

Rezultatele înregistrate joi la Transylvania Open:
Simplu, optimi de finală
Katerina Siniakova (Cehia/N.5) – Caroline Dolehide (SUA) 2-6, 6-1, 6-4
Anastasia Potapova (Rusia/N.1) – Viktorija Golubic (Elveţia) 6-4, 7-5
Ella Seidel (Germania) – Ana Blinkova (Rusia) 6-2, 7-6 (7/5)
Lucia Bronzetti (Italia) – Peyton Stearns (SUA/N.3) 6-2, 7-6 (7/1)
Elisabetta Cocciaretto (Italia/N.7) – Ana Bogdan (România) 6-3, 6-0
Dublu, sferturi de finală
Emily Appleton (Marea Britanie)/Quianhui Tang (China/N.4) – Maja Chwalinska (Polonia)/Anastasia Detiuc (Cehia) 6-7 (3/7), 6-3, 10-8
Katarzyna Piter (Polonia)/Aleksandra Sasnovici (Belarus) – Madeleine Brooks (Marea Britanie)/Isabelle Haverlag (Olanda) 6-3, 6-2
Magali Kempen (Belgia)/Anna Siskova (Cehia) – Iana Sizikova (Rusia)/Fanny Stollar (Ungaria/N.2) 6-2, 1-6, 10-2

Articolul Ana Bogdan a fost învinsă de italianca Elisabetta Cocciaretto în optimile Transilvania Open apare prima dată în ziarulfaclia.ro. Campania „Transmite un mesaj de

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *