Echipe medicale de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca și de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca au redat recent speranța de a trăi mai multor pacienți, efectuând o serie de transplanturi. Organele sănătoase au fost prelevate în perioada 13–14 martie 2026, la Spital Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea (SCJU Bihor). „Prin acest gest profund altruist, mai mulți pacienți aflați pe listele de transplant au primit o nouă șansă la viață”, anunță reprezentanții Agenției Naționale de Transplant.
Citând aceleași surse, un transplantul hepatic a fost realizat zilele trecute de către cadrele medicale de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” Cluj-Napoca. Acest lucru a fost posibil deoarece, în noaptea din 13 spre 14 martie 2026, la Spital Clinic Județean de Urgență Bihor – Oradea (SCJU Bihor) a fost realizată o prelevare de organe și țesuturi de la un donator de 70 ani, aflat în moarte cerebrală.
Tot la SCJU Bihor, în data de 13 martie 2026, s-a efectuat o prelevare complexă de organe și țesuturi, după ce familia unui pacient de 70 ani, aflat în moarte cerebrală, și-a exprimat acordul. Astfel, cadrele medicale de la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca (ICUTR Cluj) au redat speranța de a trăi unor pacienți prin efectuarea de transplanturi renale. În ziua de 14 martie 2026, o altă prelevare de organe a avut loc la SCJU Bihor donatorul fiind cetățean polonez, de 39 de ani, cu politraumă din cauza unui accident rutier, pentru prelevare dându-și acordul fratele și sora donatorului. Așa au fost realizate alte operații de transplant renal la ICUTR Cluj.
Toate aceste intervenții au fost posibile datorită efortului coordonat al echipelor medicale din Oradea și al echipelor de transplant din centrele universitare din Cluj-Napoca și București, care au colaborat pentru ca organele și țesuturile prelevate să ajungă în cel mai scurt timp la pacienții aflați în nevoie. Transportul organelor a fost realizat cu ajutorul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație, SMURD și DSU.
Tia SÎRCA
Articolul Alte vieți salvate la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal și Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie „Prof. Dr. Octavian Fodor” apare prima dată în ziarulfaclia.ro.