Guvernul a alocat din Fondul de rezervă peste 88,5 milioane de lei pentru Consiliul Județean Cluj, precum și pentru orașele și comunele clujene, cu excepția municipiului Cluj-Napoca.
Fondurile alocate reprezintă sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată și vor fi folosite la plata unor cheltuieli curente și de capital. Prin proiectele de hotărâre transmise s-au solicitat sume pentru unitățile administrativ-teritoriale pentru care nu a fost posibilă, din bugetele proprii, finanțarea pentru unele categorii de cheltuieli de strictă necesitate, precum cheltuieli de funcţionare (salarii, iluminat public şi întreținerea acestuia, salubritate etc.), cofinanțarea proiectelor, plata combustibilului pentru asigurarea încălzirii unităților școlare, asigurarea cu energie termică, plata unor corecții financiare, sentințe, cheltuieli de capital, precum şi alte cheltuieli neprevăzute.
În total, pentru județul Cluj au fost alocați 88.581.000 lei. Cea mai mare sumă a fost alocată Consiliului Județean Cluj-4.000.000 lei. Câmpia Turzii, Dejul, Turda și Gherla au primit cât 2.000.000 lei iar Huedinul 1,5 milioane lei. Floreștiul, cea mai mare comună din România, a primit 1.780.000 lei. Cea mai mică sumă a fost alocată comunei Petreștii de Jos. Este vorba de 200.000 de lei. Sub un milion de lei au mai primit comunele Beliș-400.000 lei, Buza-603.000 lei, Cojocna-449.000 lei, Izvorul Crișului-607.000 lei, Moldovenești-637.000 lei, Săvădisla-762.000 lei, Sâncraiu-602.000 lei, Sic-637.000 lei, Suatu-602.000 lei și Tritenii de Jos 449.
După cum arată sumele alocate pentru unitățile administrative clujene reiese că principalul criteriu care a stat la baza atribuirii acestor fonduri a fost cel politic. Concret, comunele și orașele cu primari care fac parte din partidele aflate la guvernare-PNL sau PSD au primit peste 1 milion de lei. În schimb, comunele cu primari de la AUR, USR și independent au primit sub un milion de lei. La Beliș este primar independent, la Buza din partea UDMR iar la Cojocna edilul a fost ales pe listele USR. La Tritenii de Jos primarul a fost ales pe listele ADU iar la Moldovenești, Izvorul Crișului, Sic, Săvădisla, Suatu și Sâncraiu sunt de la UDMR.