April 29, 2026

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a declarat luni că instituţiile abilitate trebuie să investigheze cu atenţie problemele din justiţie prezentate în documentarul Recorder, menţionând că, în ceea ce îl priveşte pe ministrul Cătălin Predoiu, este necesară o analiză echilibrată, având în vedere că legile justiţiei contestate în prezent au dus la ridicarea MCV.

„Eu cred că lucrurile trebuie analizate foarte bine. Ceea ce s-a prezentat în documentarul Recorder evident trebuie investigat cu atenţie de către instituţiile abilitate şi văzut care este rezultatul acestor investigaţii. Sigur că, dacă se dovedesc a fi reale, vor trebui luate măsuri. Cu privire la activitatea ministrului Predoiu nu aş dori să mă pronunţ, pentru că trebuie să avem în vedere mai multe aspecte aici. Sigur că emoţia e una majoră şi atunci tendinţa este de a cere altfel de acţiuni”, a afirmat Abrudean, întrebat în legătură cu protestele de stradă privind justiţia şi solicitările de demitere a ministrului Cătălin Predoiu.

El a adăugat că trebuie analizat şi ceea ce a făcut bine ministrul Predoiu.

„Haideţi să ne uităm şi la ce a făcut bine ministrul Predoiu, la faptul că aceste legi ale justiţiei, care sunt contestate în acest moment, au dus la ridicarea MCV, la faptul că a avut o contribuţie importantă la aderarea la Schengen. Sunt lucruri care ar trebui să conteze într-o astfel de evaluare. Chestiunile trebuie analizate cu calm, după o analiză serioasă, o investigare serioasă şi, dacă se constată că cineva a greşit, evident că trebuie luate măsuri”, a mai spus Abrudean.

În documentarul Recorder apar mai mulţi procurori şi judecători, unii cu identitatea protejată, care dezvăluie modul în care conducerea Curţii de Apel Bucureşti schimba în mod curent judecătorii din completuri pentru a obţine decizii favorabile unor persoane acuzate de corupţie. Printre dosarele analizate se numără cele ale lui Marian Vanghelie, Cristian Burci şi Puiu Popoviciu.

PNL şi premierul susţin ca reformele să se facă rapid

În altă ordine de idei, Abrudean a afirmat că PNL şi premierul Ilie Bolojan vor susţine în continuare că reformele trebuie făcute rapid, pentru că bugetul de stat trebuie să fie construit pe o realitate care ar ajuta mai mult România.

„După cum ştiţi, Partidul Naţional Liberal a susţinut fervent că aceste reforme să se întâmple cât mai rapid. Nu este doar despre PNL în această coaliţie, trebuie să luăm în considerare acest lucru. Premierul Bolojan, cu siguranţă, va susţine în continuare că reformele trebuie făcute rapid pentru că avem un buget în construcţie în acest moment şi era bine ca acest buget să fie construit pe o altă realitate care ar ajuta mai mult România. Vom vedea ce se decide în coaliţie în perioada imediat următoare. Sigur, ţinem cont că sunt sărbători, zile libere, înţelege toată lumea acest lucru, dar, până la urmă, nu cred că ne împiedică să luăm nişte decizii în această perioadă. Parlamentul poate să lucreze şi în sesiuni extraordinare”, a declarat Abrudean.

În opinia sa, se discută prea mult şi se face prea puţin. „Eu cred că se discută prea mult şi se face prea puţin. Nu este despre faptul că cineva nu vrea să se facă, se discută mult prea mult şi se acţionează prea prea puţin şi asta cred că duce la neîncredere şi mai mare din partea oamenilor şi ar trebui ca activitatea să fie una mult mai eficientă, adică să facem ceea ce spunem şi cu toţii am spus că ne dorim reforme”, a explicat liberalul.

Articolul Abrudean: Legile justiţiei, contestate în acest moment, au dus la ridicarea MCV apare prima dată în ziarulfaclia.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *