La sfârșitul săptămânii trecute Despărțământul ASTRA „Dr. Teodor Mihali” Dej a organizat prima întâlnire din acest an, debutând în noul sezon de manifestări cultural-istorice deosebit de bogat în evenimente, așa cum au fost și sezoanele din anii anteriori. Fără exagerare putem afirma că sub președinția Dr. ec. Radu Gavrilă sucursala Dej a devenit un adevărat forum educațional în municipiul de la confluența Someșurilor.
Aici aproape săptămânal au loc acțiuni interesante din toate domeniile vieții artistice, onorate de fiecare dată de un public avizat și numeros. Așa s-a întâmplat și cu ocazia Zilei Culturii Naționale și celebrarea a 175 de ani de la nașterea poetului național și universal Mihai Eminescu. Totodată s-a sărbătorit 35 de ani de ASTRA REDIVIVA(18.01.1990) la Dej , primul eveniment de seamă al astriștilor dejeni consacrat poeziei eminesciene, dar și a prezentării trecutului Despărțământului ASTRA dejean, o perioadă deosebit de bogată în acțiuni de popularizare a culturii, artei și literaturii de pe meleagurile someșene. Amfitrionii întâlnirii de suflet organizate în parteneriat cu Cercul Militar Dej au fost prof. univ.dr. pr. Ioan Chirilă și cercetătorul istoric dr. Gabriel-Virgil Rusu, două personalități marcante ale vieții spirituale și culturale clujene, care și cu acest prilej au evocat cele mai importante momente ale activității ASTRA REDIVIVA Dej , domniile lor colaborând activ cu astriștii dejeni, susținând mereu conferințe pe teme istorice și religioase, mult apreciate atât de dejeni, cât și de publicul clujean.
Programul deosebit de bogat și variat al evenimentului desfășurat în sala festivă a Cercului Militar din centrul municipiul Dej a mai cuprins lansarea în premieră a revistel”, publicații perioadice cu un bogat conținut, primite cu interes și bucurie de asistența afltă în sală, unde publicațiile au avut parte de o primire călduroasă. Totodată au fost prezentate de către președinții revistelor astriste editate de Despărțămintele Cluj, Blaj, Iași, Năsăud, Șomcuta Mare. Tg. Lăpuș, Reghin și Gherla. Numai acuma am văzut popularitatea de care se bucură revistele aparținând filialelor ASTRA din zona Transilvaniei, unde ideile astriste sunt formulate de oameni pricepuți și cu o bună capacitate intelectuală. Dovadă în acest sens sunt creațiile literare și artistice apărute în aceste publicații semnate de autori bine pregătiți și cu o bună orientare intelectuală.
Tot legat de ASTRA, zilele trecute președintele Despărțământului Cluj, prof. univ.Dr, pr. Ioan Chirilă a susținut conferința online (via Zoom) „Puterea formatoare a modelelor: Personalități culturale la conducerea ASTRA Cluj – evocări”.
Szekely Csaba
Articolul 35 de ani de ASTRA REDIVIVA la Dej apare prima dată în ziarulfaclia.ro.